Influenceri care circulau cu mare viteză prin Roma, la bordul unei maşini sport în timp ce se filmau pentru a-şi alimenta reţelele sociale, au provocat moartea unui copil de cinci ani, a informat, joi, mass-media italiană.
Accidentul s-a produs, miercuri, când maşina, un Lamborghini închiriat, la bordul căreia se aflau cinci tineri cu vârste între 20 şi 23 de ani, s-a izbit de un autoturism în care se aflau o mamă şi cei doi copii ai săi, transmite stirileprotv.ro.
Băieţelul, în vârstă de cinci ani, a murit înainte de a ajunge la spital. Mama, în vârstă de 35 de ani, şi fiica ei, în vârstă de trei ani, au fost rănite, însă viaţa lor nu este în pericol.
Poliţia a deschis o anchetă pentru omor din culpă împotriva şoferului în vârstă de 20 de ani.
Unii dintre tineri fac parte dintr-un grup de influenceri care postează videoclipuri cu activităţilor lor sportive sau recreative pe reţelele de socializare.
Ei au peste 600.000 de abonaţi pe YouTube, 260.000 pe TikTok şi 88.000 pe Instagram.
Accidentul s-a petrecut în timp ce aceştia participau la o nouă provocare constând în a merge cu viteză prin Capitala Italiei şi a petrece 50 de ore încontinuu la bordul maşinii.
Martorii citaţi în presă au declarat că i-au văzut timp de o zi sau două în cartier mergând cu 90-100 km/h, cu mult peste viteza autorizată în oraş.
Într-un videoclip prezentat ca fiind ultimul filmat de tineri, unul dintre ei se urcă într-un Lamborghini albastru, lăudându-se în faţa camerei.
„Dă-te la o parte cu Smart-ul tău second-hand, care valorează 300 de euro, în timp ce maşina mea valorează un miliard”, afirmă el.
Accidentul şi moartea băieţelului au stârnit reacţii puternice în rândul politicienilor.
„Putem propune şi aproba un nou cod rutier (...) prin îmbunătăţirea educaţiei, a controalelor şi a sancţiunilor. Dar în faţa unei asemenea prostii (...) nu se poate face nimic”, a declarat Matteo Salvini, vicepremier şi ministru al Transporturilor.
Şi pe canalul lor de YouTube, internauţii le-au condamnat acţiunile.
„Aveţi decenţa să închideţi acest canal din respect pentru familia pe care aţi distrus-o”, a scris unul dintre ei.