mamaplus

Începând cu ziua de astăzi, școlile din Orhei intră în grevă japoneză

-
//
28.03.2022

Școlile din Orhei, dar și autoritățile locale și cele raionale intră, de luni, 28 martie, în grevă japoneză. Anunțul a fost făcut pe site-ul Consiliului raional Orhei. Responsabilii de la Consiliul raional nu au menționat motivele pentru care declară grevă japoneză, precizând doar că vor oferi detalii într-o conferință de presă pe care o vor susține la ora 10:00 în fața clădirii Guvernului. 

Greva japoneză se face prin arborarea unei brasarde la brațul fiecărui salariat, fără a recurge la încetarea de facto a lucrului. 

La sfârșitul lunii februarie, reprezentanții Consiliului raional Orhei susțineau că toate școlile din raion au rămas fără banii acordați de Guvern pentru întreținere și riscă să intre în incapacitate de plată. În acest sens, a depus un demers oficial, adresat Ministerului Educației și Ministerului Finanțelor, în care cere autorităților ca, până la sfrâșitul acestei luni, să revizuiască bugetele și să aloce fonduri suplimentare.

În documentul elaborat de Direcția Educație a Consiliului Raional Orhei se menționează că instituțiile nu mai au bani pentru a putea activa, în condițiile în care gazul și energia termică s-au scumpit. 

Instituția făcea trimitere la o circulară emisă de Ministerul Educației, prin care școlile sunt atenționate să-și achite facturile până în data de 20 a lunii în curs și atrage atenția că, din cauza deficitului bugetar, acestea riscă să-și sisteze activitatea. 

În context, autoritățile din Orhei au cerut ministerelor de resort să identifice urgent bani suplimentari pentru acoperierea cheltuielilor.