mamaplus

Incendiu la un spital din București: Peste 100 de copii au fost evacuați

-
//
26.07.2023

Un incendiu puternic a izbucnit, marți seară, în curtea Spitalului „Nicolae Robănescu” din București, după ce un transformator ar fi explodat. 110 copii au fost evacuați, aceștia fiind transferați la Spitalul „Marie Curie”, scrie digi24.ro.

mamaplus

ACTUALIZARE 26 IULIE 00:40 În urma incendiului produs în curtea spitalului „Nicolae Robănescu” au fost afectate două autoturisme, transformatorul şi izolaţia de pe faţada clădirii unităţii medicale, informează ISU Bucureşti-Ilfov. Potrivit sursei citate, au rămas la faţa locului, pentru supraveghere, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu azot şi o ambulanţă SMURD.

ACTUALIZARE 23:50 79 de copii şi 21 de aparţinători au fost transferaţi de la Spitalul „Nicolae Robănescu” la Spitalul „Marie Curie”, a anunţat Denis Stănescu, purtător de cuvânt al acestei unităţi medicale, potrivit Agerpres. Ea a precizat că atât copii, cât şi aparţinătorii sunt în siguranţă. „79 de copii şi 21 aparţinătorii au fost preluaţi şi sunt în siguranţă. Nu se pune problema pe ce perioadă rămân la „Marie Curie”. Incendiul este lichidat şi nu au fost victime”, a arătat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Marie Curie”, Denis Stănescu.

ACTUALIZARE 23:40 Premierul Marcel Ciolacu a transmis, pe Facebook, mulțumiri „personalului medical și unităților de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă în această seară în cazul exploziei urmate de incendiu, de la Centrul Clinic de Recuperare „Dr. Nicolae Robănescu”.” „Cel mai important este că toți copiii și personalul medical sunt acum în siguranță, fiind transferați la Spitalul Clinic de Urgență Marie S. Curie”, a mai scris Ciolacu.

ACTUALIZARE 23:30 Incendiul a fost lichidat, iar pericolul a dispărut, a transmis ISU București-Ilfov. Autoritățile vor începe o anchetă pentru a afla exact cum s-a petrecut incidentul.  0 seconds of 0 secondsVolume 29%  

Știre inițială: „Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un post trafo (transformator) cu propagare la două autoturisme în strada D. Minca (în curtea Spitalului Robanescu). Incendiul se manifestă cu flacără violentă şi degajări de fum, în acest moment acţionăm pentru localizarea acestuia şi limitarea propagării la spital”, a transmis, marţi seară, ISU Bucureşti-Ilfov. 0 seconds of 7 minutes, 17 secondsVolume 29%  

Nu există victime Spitalul a fost evacuat, inclusiv 110 copii, aceştia fiind transferaţi la Spitalul Marie Curie. Intervin opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, descarcerarea, detaşamentul special de salvatori, CBRN, o autospecială cu azot şi două ambulante SMURD, a mai transmis sursa citată.