mamaplus

Incendiu într-un apartament din Capitală! Au fost evacuate 20 de persoane, inclusiv minori

-
//
13.05.2019

Un apartament de pe strada Suceviţa din sectorul Buiucani a fost cuprins de flăcări. Potrivit purtătorului de cuvânt al IGSU, Liliana Puşcaşu, la faţa locului au intervenit trei autospeciale ale pompierilor. 

mamaplus

„Ajunşi la faţa locului pompierii au stabilit că de flăcări au fost cuprinse bunurile dintr-un apartament de la etajul cinci al blocului de locuit de pe strada Suceviţa. Pompierii au evacuat 20 de persoane, inclusiv minori. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit”, a declarat Liliana Puşcaşu, pentru PUBLIKA.MD.

Potrivit unui martor ocular, care a postat imagini de la faţa locului, flăcările au izbucnit în jurul orei 07:00. Imediat a sunat la 112, iar pompierii au intervenit de urgenţă. 

„Mergeam prin zonă şi am observat că geamurile la apartament se spărgeau din cauza focului din interior, am sunat la 112. M-a uimit faptul că un locatar, probabil observase focul, şi a intrat în subsolul blocului fără ca să se streseze să cheme pompierii”, a menţionat pentru PUBLIKA.MD autorul imaginilor video.

Totodată, la faţa locului a venit şi o ambulanţă.

Sursa: publika.md