Incendiu de proporţii în centrul capitalei

Incendiu de proporţii în centrul capitalei

-
//
12.08.2015

O clădire din strada Puşkin, unde se află şi restaurantul Vatra Neamului, a luat foc noaptea trecută. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale anunţă că flăcările au cuprins o parte din acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 450 de metri pătraţi, iar la faţa locului au fost mobilizate 14 autospeciale. Toate persoanele din interior au fost evacuate, astfel încât nimeni nu a avut de suferit, transmite IPN.

Incendiu de proporţii în centrul capitalei

Apelul la 901 a parvenit aproape de miezul nopţii. Iniţial la faţa locului s-au deplasat 9 autospeciale întrucât s-a anunţat apel nr. 2 de incendiu, cu intervenţie sporită. Acţiunea de stingere s-a dovedit a fi dificilă din cauza condiţiilor de noapte, dar şi a reţelelor electrice şi de comunicaţii din apropierea clădirii.

După aproximativ 3 ore, incendiul a fost localizat. Pompierii au continuat lucrările de demontare a părţilor afectate de foc. Deocamdată nu se cunoaşte de la ce a izbucnit incendiul.

Sursa: IPN