Cea dintâi semifinală a ediției naționale Eurovision 2015 a avut loc aseară. 12 concurenţi s-au luptat pentru a impresiona jurilul şi publicul de acasă. Șapte dintre aceștia au fost aleși să meargă în finală, care se va da pe 28 februarie.
Astfel, mai departe merg Eduard Romanyuta – I want your love, Marcel Roşca – Feelings will never leave, Glam Girls – Magia, Diana Brescan – Up and down, Serj Kuzenkoff – Danu Năzdrăvanu, Sunstroke Project & Dj Michael Ra – Day after day și Irina Kitoroagă – I’m gonna get you. Al optulea finalist urmează a fi salvat de public în urma televotingului.
Pe 26 februarie va avea loc a doua semifinală a ediției naționale, iar pe 28 februarie – finala.
Amintim că în acest an, în premieră la selecția națională au fost admiși să participe și interpreți din afara țării. În această seară, pe lângă concurenții autohtoni au evoluat și cei trei artiști de peste hotarele țării – din Ucraina, Marea Britanie și Italia.
Concursul Eurovision Song Contest 2015 se desfășoară anul acesta la Viena, Austria. Concursul a ajuns la a 60-a ediție.