mamaplus

Trei zodii care sunt predestinate pentru a fi părinți

-
//
19.01.2022

Înclinația spre a fi părinte ține și de zodia în care ne-am născut. Asta însă nu ar însemna că celelalte zodii nu își doresc copii sau nu le place meseria de părinte. Cert este că aceste trei semne zodiacale dețin întâietate conform prezicerilor astrale.

PEȘTI: Peștii reprezintă poate cea mai bună zodie în calitate de părinte, în mare parte mulțumită empatiei lor ridicate, aceștia rezonând foarte bine cu nevoile copilului lor, fiind înclinați permanent spre înțelegerea emoțiilor și stărilor micuților. Sunt sensibili și atenți la cei din jur și sunt oricând alături de cei mici. În plus, Peștii îi încurajează pe cei mici să fie creativi, să fie sensibili la frumos și la nevoile celorlalți, deprinzându-i de mici să fie empatici și generoși. Un părinte din zodia Pești își va susține copilul în a-și urma visele și acesta are toate șansele să crească într-un mediu calm, cald și sigur, fiind mereu înconjurat de grijă și afecțiune.

RAC: Racii sunt meniți să fie părinți, pentru aceștia contând foarte mult să aibă o familie și vor lua toate măsurile să construiască un cămin confortabil, primitor și plin de dragoste. În plus, nativii din zodia Rac sunt dispuși să facă totul pentru ca cei dragi să se simtă mereu bine și le face plăcere să petreacă timp de calitate alături de copii, scopul lor final fiind de a-i face să se simtă iubiți.

TAUR: Nativii din zodia Taur sunt firi loiale și dornice să aibă mereu parte de confort, astfel că aceste aspecte se vor resimți din plin în creșterea copiilor. Scopul lor este să îi creeze copilului mediul ideal în care să evolueze, să le insufle valori morale puternice și să îi învețe despre datorie și responsabilitate. Părinții din zodia Taur sunt puternic ancorați în realitate și copiii lor vor avea toate uneltele necesare astfel încât să ia decizii bune pentru ei. În plus, Taurilor le place mult să stea cu familia și nu vor ezita nicicând să își facă timp pentru a le fi aproape.