A început o săptămână în care pe de o parte, avem așteptări sentimentale nerealizabile, oferim prea multă încredere celor din jur chiar dacă nu merită sau nu ne-au demonstrat că merită, iar pe de altă parte, vom fi foarte creativi și vom căuta să ne dezvoltăm latura artistică. Să vedem însă prezicerile astrale pentru fiecare semn zodiacal în parte.
BERBEC: Pentru cei născuți în zodia Berbec această săptămână vine cu o mare dorință de autocunoaștere și de transformare interioară. Se cere mai multă relaxare psihică și mai multă atenție la sănătate. În plan sentimental poate ar fi momentul ca Berbecii să înțeleagă că iubirea nu trebuie condiționată de nimic. Dacă iubesc nu trebuie să și aștepte ceva în schimb, ci doar să-și exprime sentimentele.
TAUR: Cei născuți în zodia Taur vor da dovadă de mult curaj și vor spune lucrurilor pe nume, iar acest aspect se conturează în zona profesională. Sănătatea poate fi destul de vulnerabilă și este de preferat ca nativii să se protejeze mai mult, să se odihnească mai mult. Un sfat important pentru Tauri este să nu aibă încredere în oricine, nici măcar în acele persoane care până acum le-au dovedit că îi susțin în acțiuni.
GEMENI: Se întrevăd tensiuni în zona carieră-familie și le va fi destul de greu să găsească un echilibru între acestea. Tendința de a-i critica pe cei din jur și a face reproșuri poate îndepărta niște prieteni, poate aduce o notă de răceală în relațiile cu cei apropiați. Către finalul săptămânii se cere mai multă atenție la sănătate și pe cât posibil ar fi recomandat ca weekendul să fie dedicat odihnei.
RAC: Nu este deloc o perioadă bună pentru luat decizii radicale și majore care vizează activitatea profesională. Se cere mai multă prudență în relațiile cu colegii, cu superiorii, dar și cu prietenii, care pot fi înșelătoare. În plan sentimental, Racii ar trebui să fie mai atenți la partenerul de viață și mai dispuși să-și consolideze povestea de iubire.
LEU: Se întrevăd activități solicitante și obositoare la locul de muncă, iar cei născuți în zodia Leu și-ar putea consuma mare parte din energie în această direcție. În plan sentimental sunt posibile dezamăgiri și neconcordanțe cu partenerul privind viitorul relației. Cei care sunt părinți ar putea avea probleme cu copiii, în sensul de probleme legate de direcția pe care aceștia vor să o aleagă în viață, legate de educația și creșterea lor.
FECIOARĂ: Cei născuți în zodia Fecioară se axează mult pe zona sentimentală și pot avea parte de povești de dragoste ieșite din tipare. Cei care sunt parte a unui cuplu pot reuși să reaprindă pasiunea și să se apropie mai mult de persoana iubită. Oricum, sentimental, apar schimbări și acestea vor diferi de la caz la caz. În plan profesional sunt susținute colaborările, asocierile cu cei din jur și se întrevăd îmbunătățiri inclusiv în proiectele deja avute în derulare.
BALANȚĂ: Nemulțumirile legate de locul de muncă se întrevăd în continuare, iar cei născuți în zodia Balanță au impresia fie că nu sunt motivați profesional, fie că nu se îndreaptă în direcția dorită în carieră. Se cere multă atenție la sănătate și chiar ar fi recomandat să-și facă anumite analize și investigații medicale. Posibil ca în ultima parte a săptămânii să aibă de făcut unele cheltuieli care nu erau planificate.
SCORPION: Nativii s-ar putea să nu știe ce vor de la partener sau să nu știe cum să spună ceea ce vor. Cei singuri s-ar putea arunca în relații pasionale, însă dorința de libertate rămâne bine ancorată în inima lor. Posibile dezamăgiri sentimentale, dar și legate de copiii, de calea aleasă de aceștia în viață. Mijlocul săptămânii poate aduce noi sarcini la locul de muncă, noi proiecte profesioanle. Se recomandă mai multă atenție la sănătate, mai multă odihnă în weekend și evitarea activităților solicitante.
SĂGETĂTOR: Cei născuți în zodia Săgetător se axează foarte mult pe casă și familie. Pot apărea dezamăgiri vizavi de relația cu familia sau cu părinții. Tot acum, munca poate fi percepută ca obositoare sau acaparantă, iar unii nativi simt că nu mai au timp să se dedice altor activități. Regândirea programului ar putea fi de ajutor acum.
CAPRICORN: Atenția celor născuți în zodia Capricorn se va canaliza mult asupra propriei lor persoane, iar nativii vor dori să facă totul pentru a le fi bine. Ideal ar fi ca deciziile importante să le ia împreună cu partenerul de viață. Se întrevăd scurte călătorii în scopuri mai degrabă profesionale, iar prietenii ar putea deveni acaparanți (sau cel puțin așa vor fi percepuți de nativi). Posibile tensiuni și mici neînțelegeri să apară și în relația cu familia, dar trecătoare și neimpactante, doar stresante.
VĂRSĂTOR: Stările de interiorizare, de melancolie pot continua și săptămâna aceasta, dar cei născuți în zodia Vărsător vor fi mai determinați să-și concentreze atenția asupra altor aspecte de viață, de exemplu asupra sectorului financiar. Și aici se întrevăd nemulțumiri și o dorință puternică de a face bani. Atenție la relațiile de prietenie care pot fi dezamăgitoare, uneori chiar înșelătoare.
PEȘTI: Sănătatea poate fi afectată în această perioadă și pentru cei născuți în zodia Pești. În plan financiar, dincolo de nemulțumiri și neajunsuri, se arată și vești bune. Posibil ca niște sume de bani să le intre în conturi, însă fie să nu le ajungă, fie să le cheltuie mult prea repede pe anumite necesități urgente. Se cere mai multă atenție la locul de muncă pentru că Peștii pot da dovadă de lipsă de interes, neatenție șoi dezinteres.