mamaplus

Horoscopul săptămânii 21-27 septembrie 2020: perioadă tensionată pentru majoritatea zodiilor

0
//
21.09.2020

În această săptămână va trebui să avem mare grijă la atitudinea noastră, să încercăm să o îmbunătățim dacă ne dorim să trecem cu bine peste acest context. Pe de altă parte, trebuie să avem mare grijă în trafic și să nu exagerăm cu accelerația sau să fim imprudenți. Să vedem în continuare predicțiile astrale pentru fiecare semn zodiacal în parte.

BERBEC: Nativii își vor canaliza atenția într-un mod deosebit către cei din jur. Vor dori să armonizeze relațiile cu ceilalți, însă le va fi destul de greu dacă nu-și vor controla pornirile războinice. Trebuie să fie deosebit de atenți la dialog pentru că pot încheia relații de lungă durată acum, pot încheia colaborări și parteneriate din cauza unor cuvinte spune la nervi. Situația se mai îmbunătățește abia de duminică.

TAUR: Cei născuți în zodia Taur s-ar putea să fie mai tensionați din cauza unor vești primite de la locul de muncă sau care au legătură cu starea de sănătate. De aceea este de preferat ca ei înșiși să dea dovadă de bunăvoință în îmbunătățirea stilului de viață, să lucreze mai mult cu emoțiile lor. Posibil ca unele activități să li se pară istovitoare, însă odihna îi va ajuta să-și recupereze energia. De duminică, s-ar putea să aibă tensiuni în dialogul cu partenerul de viață, dar și cu partenerii de afaceri, cu colaboratorii, însă dacă vor canaliza constructiv această energie, vor reuși să lămurească aspecte importante.

GEMENI: Cei care sunt într-o relație trebuie să fie foarte atenți la dialogul cu persoana iubită pentru că pot apărea tensiuni, mai ales din cauza prietenilor, dar și din cauza banilor. Nativii trebuie să reușească să aloce timp atât anturajului, cât și poveștii de iubire. Cei dornici de flirt vor folosi mediul online, ieșirile cu prietenii pentru a cunoaște pe cineva, însă nu se vor decide dacă este vorba de iubire sau aventură sentimentală. Profesional, trebuie să depună efort într-un proiect în care sunt implicați, pentru că sunt axați pe distracție și pot pierde timp prețios.

RAC: Nativii vor fi mai centrați pe familie și pe nevoile celor dragi, însă trebuie să fie foarte atenți la modul în care se manifestă pentru că pot da naștere unor conflicte de autoritate. Nu vor accepta să li se impună nimic, iar din punct de vedere profesional, acest aspect le poate aduce multe neplăceri și chiar rupturi, conflicte majore cu șefii. Nu este exclus ca în cuplurile de lungă durată să apară tensiuni greu de reechilibrat, însă trebuie să știe că dacă vor face față acestei presiuni de acum.

LEU: Comunicarea la locul de muncă, cu colegii, veștile despre sarcinile și responsabilitățile pe care le au, despre program, vor fi motive de tensiune și nimic nu le va fi pe plac. Asumarea rolului de lider îi va ajuta. Va fi o perioadă bună pentru cei care se implică cu curaj și-și doresc să crească profesional, iar pentru ceilalți poate deveni istovitoare. Mai multă atenție și responsabilitate față de sănătate și odihnă, și mici schimbări aduse stilului de viață adoptat le-ar îmbunătăți mult starea generală.

FECIOARĂ: Cei născuți în zodia Fecioară sunt sfătuiți să fie foare atenți la negocierile financiare, la modul în care-și cheltuie și administrează finanțele. Există interes major pentru acest sector, unii pot scoate bani din talentele și abilitățile lor, din pasiunile lor, însă alții pot cheltui pe distracții. Totodată, de evitat speculațiile financiare și jocurile de noroc. În plan sentimental pot apărea discuții în contradictoriu și neînțelegeri cu persoana iubită, dar și cu copiii, capitole la care se cere mai multă responsabilitate.

BALANȚĂ: Cei născuți în zodia Balanță sunt cei mai tensionați nativi din horoscopul acestei săptămâni, dat fiind că Mercur se află în semnul lor. Este momentul să-și reevalueze cu mult calm (cu efort) atitudinea pe care o au în dialog. Să numere până la 10, nu până la 3, înainte de a deschide gura, atât în relațiile de cuplu, de familie, cât și în cele profesionale. Partea bună este că Soarele intră în zodia lor și le aduce energie, vitalitate să rezolve tot ce au de rezolvat, dar și simț justițiar, însă atenție că nu întotdeauna dreptatea lor este cea corectă.

SCORPION: Este o săptămână destul de delicată pentru cei născuți în zodia Scorpion. Nativii s-ar putea să aibă parte de tot soiul de vorbe pe la spate spuse de colegi invidioși, frustrați, care să le afecteze relațiile profesionale și activitățile de la locul de muncă. Oricum, vor beneficia de răbdare, chiar dacă multe dintre acțiunile lor vor fi încetinite, limitate. Mare grijă la certurile cu cei din jur, mai ales cu șefii. Legat de sănătate, este o perioadă bună pentru odihnă și terapii complementare. Situația se va îmbunătăți, atât în comunicare, cât și ca raționament abia de duminică, când Mercur va intra în zodia lor.

SĂGETĂTOR: Nativii trebuie să-și canalizeze energia pentru a-și reevalua atitudinea față de iubire, față de persona iubită și pentru a căuta mai mult armonia în relațiile de prietenie. Trebuie să aibă mai multă încredere în ei înșiși și să fie mai optimiști, mai înțelepți în aceste abordări. Posibil să întervină nemulțumiri dacă nativii nu stiu să-și împartă timpul între proiecte personale și relația de iubire, iar unii să fie foarte confuzi cu privire la sentimentele lor, de exemplu, cei aflați la început, care încă nu au o relație la vedere, publică, nu vor ști dacă să o oficializeze sau nu. Mare grijă în negocieri și în modul de administrare a finanțelor.

CAPRICORN: Este o săptămână foarte intensă pentru cei născuți în zodia Capricorn. Nativii au parte de tensiuni profesionale, cu superiorii, iar pe de altă parte apar conflicte în familie, neînțelegeri legate de casă. Cu greu găsesc echilibrul între familie și profesie, iar acest aspect le aduce frustrări și nemulțumiri. Pentru a depăși cu bine acest context trebuie să dea dovadă de multă răbdare și înțelepciune, de perseverență și să fie deschiși către transformări interioare, să nu mai fie autoritari nici cu ei și nici cu cei din jur și să fie perseverenți în atingerea scopurilor, să înțeleagă că orice greutate îi duce mai aproape de perfecțiune. În weekend vor începe să se mai detensioneze.

VĂRSĂTOR: Nativii pot fi mai agresivi în exprimarea unor principii de viață și se pot impune destul de acid în fața celorlalți, de aceea pot apărea tensiuni și atitudini care pot conduce la acțiuni pripite și decizii proaste. Contextul poate fi rezolvat dacă nativii acceptă că nu doar ceea ce gândesc ei este corect și mai ales dacă acceptă sfaturile și ideile celorlalți. Pentru că este mult stres psihic, odihna va fi binevenită acum și chiar recomandată. Mai multă atenție în călătorii și deplasări.

PEȘTI: Cei născuți în zodia Pești sunt sfătuiți să aibă mai multă grijă la administrarea finanțelor. Este o perioadă în care este de preferat să aibă grijă și la prieteni, la anturaj, pentru că pot fi mințiți, trădați. De aceea nu este recomandat să dea bani cu împrumut și nici să faci investiții mergând pe încredere. Intuiția poate fi ascultată în astfel de decizii. Este o perioadă în care este necesar să se rezolve tot ce ține de bănci, credite, moșteniri, acte.