mamaplus

Haite de maidanezi în Chișinău: Câte persoane atacate au sunat la 112

-
//
19.03.2025

Haitele de maidanezi se plimbă nestingherit pe străzile Chișinăului, iar mulți oameni spun că își fac griji, mai ales pentru siguranța copiilor. Reprezentanții întreprinderii municipale „Supravegherea și Protecția Animalelor” dau însă asigurări că intervin în fiecare sector, patrupezii sunt sterilizați, iar câinii agresivi sunt monitorizați.

mamaplus

Potrivit datelor obținute de la Serviciul Unic de Urgență, pe parcursul anului trecut peste 200 de persoane au solicitat ajutor după ce au fost atacate de câini. De la începutul anului curent, s-au înregistrat 35 astfel de cazuri, transmite jurnal.md.

„Cazurile referitoare la câinii vagabonzi sunt raportate de către operatori la dispeceratul primăriei și ulterior primăria întreprinde acțiunile referitoare la aceste animale”, a menționat specialistul în relații publice al Serviciului Național Unic de urgență 112, Ana Carpovici.

De partea cealaltă, autoritățile municipale spun că sunt conștiente de gravitatea situației și că angajații întreprinderii „Supravegherea și Protecția Animalelor” intervin în fiecare sector al capitalei.

„Săptămânal, datorită cererilor pe care le examinăm, sunt în jur de 10-15 cazuri de agresiune, nu de mușcătură, de agresiune sau de spaimă, sau de lătrat de multe ori. Dar sunt și cazuri de mușcături, cred că 5-7 pe săptămână avem. Este programul municipal cu privire la capturare, sterilizare, deparazitare, microcipare și întoarcerea înapoi în habitatul său”, a declarat directorul Î.M. „Supravegherea și Protecția Animalelor”, Ruslan Darie.

Directorul întreprinderii municipale ne-a mai spus că în anul 2024 au fost capturați, sterilizați și înregistrați peste 1.800 de patrupezi. Dintre aceștia, peste 200 au fost plasați în azilul din Chișinău. În 2023, peste 1.300 de maidanezi au trecut prin același proces.