mamaplus

Guvernul anunță startul plăților pentru compensațiile la încălzire

-
//
12.12.2025

Guvernul este alături de cetățeni și în acest sezon rece, anunțând că plățile pentru compensațiile la energie încep de astăzi pentru persoanele care au indicat sursa de încălzire pe card. De luni, banii vor fi disponibili și la Poșta Moldovei.

mamaplus

Potrivit datelor prezentate, în luna noiembrie au fost depuse circa 783.000 de cereri pentru ajutor la încălzire. În total, 605.538 de gospodării vor beneficia de compensații, transmite Știri.md.

Cele mai multe dintre ele vor primi ajutor pentru combustibil solid, beneficiarii fiind în special pensionari, gospodării cu copii, tineri, familii cu copii cu dizabilități și șomeri — peste 11.000 de persoane din această categorie sunt eligibile.

Compensațiile maxime sunt de:

800 de lei pentru cei care se încălzesc cu lemne;

1.000 de lei pentru cei care utilizează alte surse de încălzire.

Conform autorităților, 53% dintre beneficiari vor primi compensația maximă.

Alți 23% vor beneficia de sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei, iar restul vor primi compensația minimă de 500 de lei.