Curtea de Conturi a depistat un șir de neconformități în instituțiile de învățământ, în urma unui audit, prezentat astăzi. Primarul general al capitalei, Ion Ceban spune că aceasta ar fi ”moștenirea” lăsată de celelalte guvernări municipale.
Raportul de audit prezentat astăzi de către Curtea de Conturi cu privire la conformitățile alimentației copiilor în instituțiile de învățământ preșcolare și școlare din municipiul Chișinău în anul 2019, a scos în evidență mai multe neconformități. Printre acestea:
Primarul punctează că s-a constatat că încă mai este mult de muncit pentru a asigura o alimentație de calitate copiilor din școlile și grădinițele din capitală.
„Toate recomandările Curții de Conturi vor fi luate în calcul. Nu ne propunem ca rapoartele de audit să fie efectuate de dragul procesului. Planificăm să creăm condiții bune care să asigure o alimentație de calitate pentru copii. În acest fel vom putea interveni prompt și vom elimina cazurile când copiii sunt alimentați cu mâncare de calitate proastă”, a punctat Ceban.
Menționăm că în cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu președintele Curții de Conturi, Marian Lupu, primarul general Ion Ceban a solicitat monitorizarea domeniului educațional din capitală și efectuarea auditului în cadrul instituțiilor vizate, pentru a transparentiza procesele în instituțiile educaționale.