mamaplus

Gest extrem din disperare! O mamă și-a aruncat bebelușul de la etaj

-
//
10.01.2024

O femeie din Iaşi şi-a învelit copilul într-o plapumă şi l-a aruncat pe geam, apoi a sărit şi ea, după ce un incendiu a izbucnit în casă. Tânăra a rămas blocată în dormitorul cuprins de flăcări şi a recurs la gestul extrem din disperare.

mamaplus

Potrivit primelor informaţii, incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul trei al unui bloc din Iaşi. Vecinii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, printre care şi o autoscară, anunță antena3.ro.

Tânăra mamă şi copilul ei în vârstă de aproximativ un an au rămas blocaţi în dormitorul apartamentului din cauza flăcărilor şi a fumului.

Mama a aruncat iniţial haine pe geam, apoi a învelit copilul într-o plapumă şi l-a aruncat de la etaj. Ulterior, s-a aruncat şi ea, în disperarea de a scăpa de flăcări.

La faţa locului s-au deplasat şi echipaje SMURD, care a preluat-o pe tânără, dar şi pe copil, şi i-au transportat de urgenţă la spital.

Pompierii au continuat intervenţia pentru a stinge flăcările.