mamaplus

Gemeni de cinci ani, găsiți morți după sinuciderea mamei lor

-
//
24.10.2023

O femeie din Florida, SUA, și-ar fi omorât copiii gemeni, în vârstă de cinci ani, înainte de a se sinucide, suspectează poliția.

mamaplus

Copiii au fost găsiți morți într-o casă din Sanford, Florida, vineri dimineață, la câteva ore după ce mama lor ar fi sărit de pe un pod, a declarat într-o conferință de presă șeriful din Seminole, Dennis Lemma, transmite digi24.ro.

Trupul femeii a fost recuperat, ulterior fiind identificată drept Catorreia Hutto, de 31 de ani. Cadavrele gemenilor, Ahmed Jackson și Ava Jackson, în vârstă de cinci ani, au fost găsite în casă, după descinderea autorităților.

Polițiștii au găsit o armă pe jos, în apropierea copiilor, însă aceștia nu prezentau plăgi împușcate sau vreun semn de violență.

Deocamdată cauza morții celor doi copii nu este cunoscută, legiștii fiind în așteptarea rezultatului testelor toxicologice.

Hutto lucra cu normă redusă pentru o agenție, având un job de birou și fusese văzută la serviciu cu câteva zile înainte. Gemenii, care aveau nevoi speciale, nu au mai fost duși la școală din 13 octombrie.

Mama lui Hutto a spus că fiica ei s-a luptat în ultimii ani cu depresia, dar recent nu a dat semne că s-ar afla într-o perioadă grea. Polițiștii cred că familia avea dificultăți financiare, pentru că în casă nu au fost găsite alimente.