mamaplus

A fost lansată campania de Paști „Masa Bucuriei”. Împreună îi putem ajuta pe nevoiași să aibă o masă caldă!

-
//
01.04.2023

Campania de Paști „Masa Bucuriei”, organizată de Misiunea Socială Diaconia, are drept scop sensibilizarea societății față de situația oamenilor nevoiași, în special de cea a bătrânilor singuratici, care „din cauza sărăciei cu greu își permit o masă caldă”.

mamaplus

Tradițional, campania culminează cu o colectă națională de produse alimentare în sâmbăta Floriilor, care se va organiza în acest an pe 8 aprilie, în 24 de localități, transmite diez.md.

În 2022, la Căușeni, în campania „Masa Bucuriei” a fost colectată peste o tonă de alimente. Din aceste produse, echipa locală a distribuit pachete către 130 de beneficiari.

„A fost o posibilitate de a-i mângâia pe oamenii care sunt cei mai nevoiași în localitate, rămași în grija nimănui sau la mila vecinilor”, zice părintele paroh Mihail Câșlaru.

Astfel, în continuare vă împărtășim istoria de viață a Olgăi Juravscaia, una dintre persoanele din Căușeni care beneficiază de campanie.

De trei ani, voluntarii din campanie ajung la ușa Olgăi Juravscaia cu daruri de Paști, din ceea ce reușesc să colecteze. Vor merge și în acest an, pentru că are o poveste plină de durere și mare nevoie de ajutor.

Potrivit Misiunii Sociale Diaconia, femeia are 62 de ani și o pensie de 2 100 de lei. În ultimii ani a suferit câteva intervenții chirurgicale. A primit și un diagnostic dur, care îi stoarce zilnic banii pe medicamente și o pune la grea încercare. Cancer. Cu atât mai mult că nu prea îi deschide nimeni ușa, pentru că e singură. Desigur, nimic nu se compară cu durerea sufletească și trupească chinuitoare pe care e nevoită să o înfrunte, dar și în acest an zice că va aștepta Paștile cu bucurie, precum și pe voluntarii părintelui, evident.

„E o sărbătoare de care n-ai cum să nu te bucuri, măcar că năcazul meu nu-i ușor de dus. Le mulțumesc acestor copii care vin cu punga plină cu de toate și la alte sărbători. Mă rog mereu de sănătate pentru ei”, zice cu mari emoții Olga Juravscaia, îndreptându-și chipul palid spre cer.

Organizatorii campaniei menționează că în situații similare trăiesc majoritatea vârstnicilor din Moldova, starea multora dintre ei fiind însoțită și de o suferință fizică.

„Creșterea prețurilor, migrația, pensiile mizere au adus acești oameni la limita sărăciei, iar alimentele colectate timp de o zi pot hrăni oamenii nevoiași întregul an”, adaugă ei.

În acest an, colectarea de produse alimentare se va desfășura pe 8 aprilie, în 100 de magazine din 24 de localități: „Aproximativ 1 000 voluntari din toată țara vor transmite mesajul de solidaritate și vor îndemna oamenii să facă o donație de alimente neperisabile”.

Dacă doriți să vă implicați, sunați la numărul de telefon: +373-22-46-32-34.

Campania e la a 14-a ediție și este realizată cu suportul financiar al European Union in the Republic of Moldova, prin intermediul Proiectului Parteneriate pentru servicii de cantină socială, cofinanțat și implementat de Keystone Moldova, A.O. CONCORDIA Proiecte Sociale Moldova și Misiunea Socială Diaconia.