mamaplus

Fetiță sau băiețel? Meghan Markle și Prințul Harry au dezvăluit sexul bebelușului

-
//
08.03.2021

Prințul Harry şi Meghan Markle au dezvăluit în timpul interviului acordat lui Oprah și difuzat duminică pe canalul american CBS, care este sexul celui de-al doilea copil pe care îl așteaptă, notează agențiile Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.

„Să ai un băiat, apoi o fată, ce putem cere mai mult?”, şi-a exprimat bucuria prințul Harry, care s-a căsătorit cu Meghan Markle în 2018.

Pe 14 februarie, un purtător de cuvânt al cuplului a anunțat că „Ducele şi Ducesa de Sussex sunt foarte fericiți că vor avea al doilea copil”. Meghan Markle și Prințul Harry mai au un băiețel de 1 an și 9 luni, Archie Harrison Mountbatten-Windsor.

Meghan și Prințul Harry locuiesc în prezent în California, SUA, după ce s-au retras din postura de membri superiori ai Familiei Regale din Marea Britanie, la începutul anului trecut, părăsind astfel și locuința Frogmore Cottage din Windsor, dăruită cuplului de regină. Decizia a fost motivată de faptul că au nevoie de intimitate. Regina le-a retras dreptul de a mai folosi titulatura „regal”, după ce a anunțat că și cea monarhică de „alteță” le este retrasă.

Totuși, Meghan Markle a insistat asupra faptului că s-a simțit întotdeauna bine primită de regina Elisabeta a II-a, care îi amintește „prin căldură” de bunica ei. Cuplul şi-a justificat frecvent retragerea şi plecarea din Marea Britanie prin dorința de a scăpa de presa britanică, dar a lăsat să se filtreze public şi disconfortul în cadrul instituției regale.