mamaplus

Fetiță de 4 ani, lăsată noaptea singură în casă în timp ce mama ei muncea. Copila plângea de foame când au găsit-o polițiștii

-
//
21.02.2023

O mamă din Spania a fost arestată, după ce și-a lăsat copilul de 4 ani singur în casă peste noapte, în timp ce ea a mers la muncă. Se pare că nu ar fi fost pentru prima dată când s-ar fi întâmplat acest lucru. Fetița a plâns atât de mult până au auzit-o vecinii, care au și alertat autoritățile, scrie observatornews.ro.

mamaplus

Fata plângea fără oprire de mai bine de o oră și nu era prima dată când se întâmpla acest lucru. Ajunși la domiciliul ei, agenții de Poliția au găsit-o  pe minora de patru ani singură. Conform unei purtătoare de cuvânt a poliției, mama ei își lăsase fiica în mijlocul nopții pentru a merge la serviciu, relatează presa spaniolă.

La sosire, agenții au bătut la ușa casei, dar nu a răspuns nimeni. Ulterior, aceștia au reușit să comunice cu minora prin uşă, iar după ce s-au identificat ca ofițeri de poliție, fata a fost de acord să le deschidă ușa. Odată intrați înăuntru, agenții au verificat că aceasta se afla singură.

Fetița plângea de foame

Minora le-a spus că era singură și că îi este foarte foame, pentru că nu mai mâncase nimic de ore bune, adică de la prânz, când a mâncat doar o bucată de pâine. Locuința, împărțită cu mai multe persoane care nu se aflau înăuntru în acel moment, era în „condiții insalubre, cu mucegai pe pereți și gunoaie pe jos„, în timp ce în bucătărie se pare că nu exista „nicio mâncare”.

Minora a fost dusă într-un centru de plasament. Mama are 27 de ani, este din Columbia și lucra într-o discotecă din cartierul Villaverde, în Madrid. Femeia a recunoscut în fața agenților că nu era prima dată când își lăsa fiica singură în timpul programului de lucru, care se desfășoară între orele 22:00 și 4:00 dimineața. Femeia a fost arestată pentru abandon de minori, în timp ce fetița a fost dusă într-un centru pentru minori