mamaplus

Fără olimpiade școlare în acest an. Ministerul Educației a luat o decizie de ultimă oră

-
//
05.02.2021

Olimpiadele școlare raionale, municipale, zonale și republicane se suspendă din cauza pandemiei. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul educației, culturii și cercetării, Lilia Pogolșa.

În document se menționează că olimpiadele sunt amânate pentru o perioadă nedeterminată în scopul asigurării securității, protecției vieții și sănătății elevilor, urmare a situației epidemiologice nefavorabile provocate de noul coronavirus.

Potrivit programului activităților de susținere a elevilor dotați din învățământul general pentru anul 2021, începând cu luna februarie, urmau să fie organizate în jur de 20 de olimpiade la disciplinele școlare.