mamaplus

Facebook introduce noi setări de siguranță pentru utilizatorii sub 16 ani

-
//
22.11.2022

Meta modifică setările și recomandările conturilor de Facebook ale tinerilor sub 16 ani, pentru a le proteja intimitatea. Conturile noi vor avea în mod implicit postările, lista de prieteni, paginile și conturile pe care le urmăresc pe modul privat.

Facebook transmite că toți tinerii cu vârste de până la 16 ani (și, respectiv, sub 18 ani în cazul anumitor țări) care decid să își deschidă un cont nou pe rețeaua de socializare, îl vor avea setat implicit pe modul “privat”. Le transmite celor care deja au conturi create să treacă și ei la modul “privat”, în care lista de prieteni, paginile apreciate, conturile urmărite și postările în care sunt etichetați sunt ascunse pentru utilizatorii din afara listei de prieteni.

Meta testează și modalități de a proteja adolescenții de mesajele trimise de conturi “suspecte”, adică acele profiluri raportate recent sau blocate de către alți utilizatori minori. Profilurile “suspecte” nu vor apărea în secțiunea “Persoane pe care poate le cunoști” a tinerilor, nici tinerii în sugestiile pentru cei care dețin contul suspect, scrie Biziday.

Compania intenționează să limiteze și distribuirea fotografiilor personale ale adolescenți, prin crearea unei platforme în care tinerii să raporteze când fotografiile lor au fost distribuite fără acordul lor.