mamaplus

Explozie la Sângerei. O mamă și cei trei copii ai săi au ajuns în stare gravă la spital

-
//
10.06.2019

Momente de groază pentru o familie din Sângerei. O femeie de 32 de ani, dar și cei trei copii minori ai ei, de cinci, șase și, respectiv, șapte ani au ajuns în stare gravă la spital după ce o butelie cu gaz a explodat în bucătăria de vară unde dormeau victimele.

mamaplus

Nenorocirea s-a produs în seara de 9 iunie, în jurul orei 23.00, într-o gospodărie din satul Pepeni, raionul Sângerei. Potrivit IGSU, explozia a avut loc din cauza unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan – butan. Deflagrația a fost atât de puternică, încât geamurile, ușile, dar și o parte din tavan au fost distruse. La fața locului a venit și o ambulanță, care a dus mama și cei trei copii la spitalul din Sângerei.

Potrivit medicilor, victimele au primit diverse arsuri pe 15-30 la sută din suprafața corpului. Acum, starea lor este gravă, dar stabilă. 

Circumstanțele exacte în care s-a produs explozia vor fi stabilite de specialiști.

Sursa: echipa.md