Zinaida Soroceanu, expertă în educație și comunicare relațională, avertizează că comunicarea dintre părinți și copii devine tot mai dificilă într-o lume în care adulții oscilează între două extreme: duritate excesivă sau permisivitate fără limite.
Zinaida Soroceanu explică faptul că, din dorința de a le oferi copiilor o copilărie mai ușoară decât au avut-o ei, mulți părinți ajung să îi supraprotejeze, ferindu-i de orice dificultate, transmite tv8.md.
„Când încercăm să-i ferim de toate obstacolele, intrăm într-o extremă care nu este bună. Super-hiperprotectivitatea și permisivitatea duc la consecințe grave pe termen lung”, a declarat Zinaida Soroceanu.
Specialista avertizează că o astfel de abordare afectează direct capacitatea copiilor de a deveni independenți, una dintre mizele esențiale ale educației moderne.
Potrivit Zinaidei Soroceanu, părinții trebuie să înțeleagă că prea mult ajutor devine o piedică.
„Implicarea prea multă strică. Trebuie să știm unde intervenim și unde nu. Copiii au nevoie să experimenteze, să mai cadă, să mai greșească. Așa învățăm cu toții”, spune ea.
Ea recomandă părinților să privească realist rolul lor în viața copiilor: „Întrebarea pe care trebuie să și-o pună orice părinte hiperprotectiv este: dacă eu mâine nu voi fi, se va descurca copilul meu singur?”
Experta subliniază că rolul părintelui nu este să-i scape pe copii de orice emoție neplăcută, ci să-i pregătească pentru viață. De aceea, consecințele naturale ale acțiunilor trebuie lăsate să se manifeste:
- dacă nu își gestionează timpul – întârzie;
- dacă nu-și face temele – ia o notă mică;
- dacă nu e atent – ratează o activitate.
„Dacă părintele rezolvă totul în locul copilului, îi transmite mesajul că mereu va exista cineva care să-l salveze. Copilul nu învață astfel să fie responsabil”, a spus ea.
Întrebată cum poate un părinte să stabilească limite, specialista a explicat că „nu”-ul nu este suficient dacă nu este însoțit de consecvență și de acțiuni coerente. Problemele apar atunci când părintele oscilează între pedepse dure și permisivitate totală.
Un alt factor este lipsa dialogului autentic dintre părinte și copil: „Când avem o comunicare bună, putem înțelege ce anume generează comportamentul copilului. Fără dialog, reacția devine doar control și sancțiune”.
Zinaida Soroceanu concluzionează că miza principală nu este să eliminăm toate obstacolele din viața copiilor, ci să construim o relație bazată pe încredere, comunicare și responsabilitate.
