mamaplus

Examenul de Bacalaureat din acest an a fost susținut de 79% din candidați

-
//
04.08.2021

Rata totală de promovare a examenului național de Bacalaureat a crescut cu 2,45 puncte procentuale față de anul 2019 şi constituie 79,44%. Despre aceasta anunță Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării (MECC) de la Chişinău, care a făcut publice rezultatele sesiunii suplimentare de Bacalureat.

La sesiunea suplimentară din anul curent s-au înscris 3139 de candidați. Circa 33% dintre tinerii care au participat la această sesiune au promovat examenul, prin urmare încă 1038 de candidați au obținut diplomele de Bacalaureat. Numărul absolvenților care au promovat examenul național de Bacalaureat în acest an este de 12880. 

Numărul absolvenților care au promovat examenul de Bacalaureat în acest an este de 12.880. La sesiunea de Bacalaureat 2021 au fost admişi 16.213 candidați, dintre care 10.914 candidați din licee, 4.601 candidați din colegii, 187 de candidați din universități, 342 de candidați care s-au înscris în regim extern şi 169 de restanțieri din sesiunile anterioare. 

Urmare a desfăşurării sesiunii de bază şi a celei suplimentare din cadrul examenului, rata de promovare a absolvenților din licee este de 93,98%, care este aproximativ aceeaşi comparativ cu sesiunea 2019. Astfel, din cei 10.914 liceeni, 10.258 au obținut diploma de Bacalaureat.

Mai mult de jumătate dintre candidații din colegii şi centre de excelență au promovat examenul. Astfel, din cei 4.601 candidați admişi la sesiune, 2357 au promovat examenul, rata de promovare a absolvenților din colegii şi centre de excelență fiind de 51,22%. 

Din cei 187 de candidați înscrişi din universități, 118 au promovat examenul, iar din cei care s-au înscris în regim extern, 342 de candidați, 121 au obținut diploma. 

Rata totală de promovare a examenului național de Bacalaureat a crescut cu 2,45 puncte procentuale față de anul 2019 şi constituie 79,44%. Este în creştere şi media obținută de absolvenți, iar pentru candidații din licee media mediilor la examenul național de Bacalaureat este 7,19, comparativ cu 7,04 în 2019. 

MECC precizează că în cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea 2021, un singur candidat a fost eliminat de la examen.