După un incident neplăcut, Damian, unul dintre gemenii soților Manciu, și-a pierdut vederea la un ochi. Acesta ar putea vedea din nou doar după o intervenție care costă 2000 de euro, o sumă mult prea mare pentru tinerii părinți. Tocmai de aceea, Olga își scoate în vânzare hainele, bijuteriile și accesoriile. Târgul se va desfășura duminică, pe 10 februarie, la Backstage Music Hall.
„Toată ziua încerc să-mi strâng gândurile și să scriu această postare. Va fi lungă și poate plictisitoare, dar vreau să-mi pun gândurile pe foaie și să vă povestesc totul. În vara anului 2018, Damian a primit o traumă foarte serioasă la ochi. A fost nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă. Ochiul a fost strâns din bucăți, în sensul direct al cuvântului. Au urmat trei săptămâni în spital. Trei săptămîni în care am trăit tot spectrul de emoții, una mai dureroasă ca alta. Într-un final, Damian mi-a dovedit că este mai puternic decât eu mi-am putut imagina. În momentul când ne-au externat din spital, medicii ne-au prevenit că, asta nu e tot și că probabil copilul nostru va pierde vederea, pentru că practic nimeni după astfel de traume și intervenții nu rămâne cu ochiul sănătos. A trecut timp… mai exact 6 luni. Noi am început etapa de încercări. După o serie de examinări, concluzia medicilor a fost următoarea: Damian nu vede cu acest ochi, decât doar 0,01%, plus mușchiul ochiului bolnav a adormit. După ce ne-a consultat chirurgical, am primit o veste frumoasă și anume cea că ochiul poate fi vindecat. Pentru aceasta este nevoie de de un cristalin nou al ochiului care se face doar la comandă, dar nu la noi în țară. Cu ajutorul acestui cristalin, care i se v-a incorpora prin intervenție chirurgicală, copilul are șansa să vadă lumea cu doi ochi. După aceasta operație, vor urma luni în care ne vom învăța din nou să vedem cu doi ochi și încă câteva operații de restabilire estetică. Deci va mai fi mult de lucru, însă contează faptul că el va vedea. Doar că această șansă costă banii, pe care noi la moment nu îi avem. Dar mai exact 2000 de euro. Și atunci am decis, că voi face ce pot ca să îl ajutăm. Din acest motiv, pe 10 februarie, de la orele 12:00-18:00, în incinta localului BackstageMusicHall va fi organizat un Târg de Caritate “See the World”, cu ajutorul căruia vom încerca să colectam banii. DAR VREAU SA MENȚIONEZ UN LUCRU FOARTE IMPORTANT: BANI NOI NU AM CERUT DE LA NIMENI! La târg vor fi de toate, la prețuri accesibile. În cazul, în care se vor colecta mai mulți bani decât avem noi nevoie, suma rămasă se va dona altor copilași cu probleme la ochișori. Toată informația despre participarea la târg o puteți primi de la mine în privat! Noi, din partea întregii familii vă mulțumim din adâncul sufletului pentru susținere și sperăm sa vă vedem duminică. Îmi doresc cu toată inima, ca toți copilașii lumii să fie sănătoși!” a scris Olga pe pagina sa de Instagram.
Sursa: Mamaplus.MD