În emisiunea de sâmbătă seară la iUmor, Mihai Bendeac a pus-o în dificultate pe îndrăgita cântăreață Delia Matache, atunci când a întrebat-o retoric dacă este însărcinată. Ce a răspuns vedeta?
Organizatorii, prezentatorii, cât și jurații emisiunii au avut o întrunire virtuală, prin intermediul aplicației Zoom, acolo unde au povestit despre perioada de pandemie și tot ce au făcut ei în acest timp în case. La un moment dat, Mihai Bendeac a pus o întrebare care părea cumva retorică și cu direcție precisă către Delia Matache: ”Este cineva însărcinată?”, a spus actorul, în timp ce rânjea subtil și cu subînțeles.
Delia s-a sesizat imediat și a răspuns cu exactitate: „Se lucrează”, a spus artista, tot într-un ton ironic și cu subînțeles, ca și cum și-ar fi vorbit din priviri. La doar câteva secunde, vedeta a schimbat grăbită subiectul.
Mihai Bendeac este bun prieten cu soțul Deliei Matache, Răzvan Munteanu. De câțiva ani, cei doi sunt tovarăși de petreceri în Centrul Vechi al Capitalei și împărtășesc o relație destul de apropiată.