mamaplus

Elevii din familiile social-vulnerabile vor fi aprovizionați cu rechizite școlare

-
//
30.04.2020

Copii din familii defavorizate din 35 de unităţi administrativ-teritoriale din ţara noastră vor beneficia de rechizite şcolare, oferite de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în urma recepţionării unei donaţii de la o organizaţie internaţională. O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri de Executivul de la Chişinău

„În baza Memorandumului de parteneriat dintre Guvernul Republicii Moldova și Societatea Filantropică United Medical Forces ”PRO HUMANITATE” din Germania, semnat 2010, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a recepționat un lot umanitar de produse de birotică (materiale școlare, caiete, caiete de desen, carnețele de notițe). Donația este destinată elevilor din familiile defavorizate”, indică nota informativă a proiectului de hotărâre a Guvernului.

Donația, în valoare de circa patru sute de mii de lei, urmează a fi repartizată în 35 de raioane şi municipii din Republica Moldova, proporțional numărului de elevi și instituții.