Fermierii autohtoni sunt invitați, mâine, la Primărie, la o reuniune cu responsabilii municipali, pentru a discuta condițiile de contractare pentru aprovizionarea cu mere proaspete a elevilor din instituțiile de învățământ primar şi secundar din municipiul Chișinău, clasele I - XII.
Ședința are loc în contextul în care primarului general, Ion Ceban, a venit cu inițiativa de a asigura elevii de la școlile din municipiul Chișinău cu mere proaspete și, respectiv, de a susține producătorii autohtoni de fructe, care nu au unde să-și comercializeze marfa.
Direcția Generală Educaţie, Tineret şi Sport a Consiliului municipal Chişinău examinează posibilitatea de a acorda, în anul școlar curent 2021-2022, mere proaspete elevilor claselor I-XII, gratuit, în lunile septembrie-octombrie.
Producția ce urmează a fi achiziționată trebuie să corespundă rigorilor impuse de cadrul legal. Merele trebuie să fie întregi, curate, sănătoase, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără miros sau gust străin, cu greutatea de 150 grame, însoțite de acte ce confirmă calitatea produselor.
Ședința va avea loc cu prezență fizică și cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii infecției Covid-19.
Săptămâna trecută, Ion Ceban a anunțat că „Primăria va găsi surse financiare suficiente și va încheia contracte cu agricultorii, pentru ca merele să ajungă pe masa copiilor din școli și grădinițe”. Anunțul a fost făcut după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care un agricultor din nordul țării aruncă pe marginea drumului un camion întreg cu mere.