mamaplus

Elevii cu cerințe speciale vor beneficia de condiții mai bune

-
//
18.01.2024

Formula de finanțare va fi modificată așa încât la dispoziția școlilor să fie puse mai multe resurse pentru cadrele didactice de sprijin, pentru logopezi, pentru centrele de resurse din instituțiile de învățământ.

mamaplus

O spune ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, care a remarcat că incluziunea rămâne prioritară și în anul curent, transmite IPN.

„Vom investi 10 milioane de lei în Centrul de resurse pentru educație inclusivă. Deci, vom procura dispozitive asistive pentru copiii care au cerințe educaționale speciale și au nevoie de această tehnică, de aceste resurse, pentru ca să poată să se integreze pe deplin în procesul educațional”, a precizat ministrul.

În 2023 MEC a aprobat programul de incluziune pentru următorii cinci ani, care prevede soluții pe compartimentul incluziunii copiilor cu dizabilități severe. Planul prevede crearea așa-numitelor „unități de educație incluzivă” la nivel raional.