E şi mai riscant să copiezi la examen. Ce a decis Ministerul Educaţiei

E şi mai riscant să copiezi la examen. Ce a decis Ministerul Educaţiei

-
//
04.12.2014

Ministerul Educaţiei înăspreşte regulile de susţinere a examenelor de bacalaureat şi de absolvire a gimnaziilor. Potrivit unui regulament, modificările îi vizează pe cei care obişnuiesc să copieze.

E şi mai riscant să copiezi la examen. Ce a decis Ministerul Educaţiei

Dacă se va demonstra că un elev a realizat lucrarea unui coleg, ambele teste vor fi anulate. Regula este aplicată chiar dacă dovada de plagiat va fi prezentată mai târziu.

Totodată, în cazul în care elevii reuşesc să demonstreze că nu au fost apreciaţi corect, profesorul poate fi sancţionat. Pedeapsa porneşte de la avertizare şi ajunge până la concedierea cadrului didactic.

În acelaşi timp, absolvenţii care au un certificat internaţional ce demonstrează capacităţi excelente de cunoaştere a unei limbi străine vor fi eliberaţi de la examen cu nota 10.

Sursa