mamaplus

Durere imensă în satul Coșcalia! Detalii despre copilul de 2 ani care s-a înecat în fântână

-
//
25.04.2019

Tragedie într-o familie din satul Coşcalia din raionul Căușeni. Singurul lor copil, de numai doi ani, a fost găsit înecat în fântâna din ogradă. Totul s-a întâmplat aseară în jurul orei 18:00, când micuțul se juca nesupravegheat în curtea casei.

mamaplus

Mama copilului a observat că lipsește și a început să îl caute prin gospodărie. Disperată, femeia a verificat fântână şi a descoperit, cu stupoare că micuţul zăcea acolo. Imediat, femeia a chemat un vecin în ajutor.

„Nici nu am reuşit să mă bag în fântână, că mama copilului a sărit singurică. Deodată cum l-am scos am încercat să... venise şi vecinele să îi acorde primul ajutor. Nimic. Eu am pus mâna pe telefon şi am sunat la salvare”, a menţionat Ion Ursu, vecin.

Bunicul victimei nu îşi poate imagina cum a reuşit micuţul să dea la o parte colacul fântânii: 

„Era un copil liniştit. Nici cu gândul că el o să vină şi o să poată ridica aici”.

Vecinii sunt îngroziţi de cele întâmplate şi spun că băieţelul a fost un copil aşteptat în familie:

„Eram prin ogradă, am auzit strigăte şi am ieşit la drum. Am văzut că s-au adunat toţi acolo şi m-am dus şi eu. Am văzut că băieţelul era scos, au chemat ambulanţa, poliţia a venit şi au constatat decesul”, a povestit o vecină.

În momentul tragediei, micuţul era acasă cu mama sa, iar tatăl era la muncă.

„Din neatenţia mamei copilul s-a apropiat de fântâna arteziană, a încercat să ridice capacul, a alunecat şi a căzut în fântână. Mama a scos copilul, a încercat să îl resusciteze dar nu i-a reuşit. Preliminar vă putem spune că părinţii nu vor fi sancţionaţi”, a declarat Corina Repeşciuc, ofiţer superior din cadrul IP Căuşeni.

Poliția din Căușeni a inițiat o anchetă.

Sursa: publika.md