În Chișinău răsar statui realizate de sculptorii moldoveni. După mult-discutata compoziție în bronz a artistului Pavel Obreja, ce reprezintă doi îndrăgostiți, amplasată pe strada pietonală Eugen Doga din Capitală, în curând va fi dezvelită o nouă lucrare. Este vorba despre o sculptură ce reprezintă doi tineri care se plimbă pe skateboard, realizată de tânărul sculptor Petru Glavan. Aceasta va fi amplasată în Parcul „Valea Morilor” la mijlocul lunii decembrie. Ambele lucrări fac parte din proiectul „Sculpturi care te privesc în ochi”.
Dacă sculptura realizată de Pavel Obreja este romantică și redă emoțiile unei întâlniri, atunci cealaltă prezintă doi tineri pragmatici, îmbrăcați în stil sport, care se distrează într-un parc. Locurile de instalare a statuilor au fost alese după compoziția propusă de către cei doi sculptori, iar autorii proiectului și-au dorit să inspire oamenii. Asta susține artistul Petru Glavan. „O să fie patru figurine: un băiat, o fată, un câine și un skateboard. Fata învață să meargă pe skateboard, iar băiatul o ajută. El o ține de mână să nu cadă, iar între ei merge un câine. Fata balansează, iar băiatul sare de pe skateboard și o prinde să nu cadă. În spatele lui este un skateboard care arată că el a sărit în ajutorul fetei, iar lumea va putea face fotografii pe el. Eu vreau să fac oamenii fericiți, să-i inspir să facă mișcare”, ne-a explicat Petru Glavan.
Pe Petru Glavan l-am întâlnit în atelierul de la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Fata, băiatul și câinele sunt deja modelate în plastilină și așteaptă să fie turnate în bronz cu ajutorul sculptorului Veaceslav Jiglețchi. „Ieri am dat băiatul la turnat în bronz, iar vineri dau fata. Lucrez din iulie 2017, iar săptămâna asta e finalizez. Ce a fost mai greu a trecut. Eu și prietena mea am pozat pentru această compoziție. Cineva ne-a fotografiat, apoi am făcut banere mari”, ne-a mai spus Petru Glavan.
Artistul Petru Glavan s-a născut în satul Sărata Veche din raionul Fălești. Își dorea să se facă fotbalist, dar părinții s-au opus, deoarece fotbalul în țara noastră nu are viitor. Întâmplător sau nu, Petru Glavan a mers să învețe sculptura la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, iar acum își continuă studiile la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice. Mărtusirește că-și dorește să facă artă. „După ce am terminat colegiul m-am văzut artist. Vreau să fac artă în general. Îmi place să pictez, să sculptez și să fac tatuaje. Nu vreau să mă axez doar pe sculptură. Dacă aș face doar sculptură atunci m-aș sătura de ea”, povestește Petru.
Am aflat despre viitoarea lucrare în timpul discuției cu sculptorul Pavel Obreja, pe care l-am întâlnit într-o dimineață de octombrie în atelierul său de la Teatrul „Anton Cehov” din Chișinău. Am decis să facem cunoștință cu cel care a stârnit discuții lungi în jurul celor doi tineri de bronz pe care i-a dus pe strada pietonală. Acolo muncește ca butafor, iar în timpul liber modelează figurine din lemn, marmură sau bronz.
Pavel Obreja s-a născut în satul Valea Perjei din raionul Taraclia, iar pasiunea pentru sculptură vine din adolescență. A făcut 4 ani la școala de muzică, dar a înțeles că instrumentele muzicale nu sunt create pentru el. Dragostea pentru sculptură l-a determinat să urmeze studiile la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, licența și masteratul – la AMTAP. „Când mergeam la școala muzicală învățam să cânt și la alte instrumente muzicale, nu doar la acordeon. Mi-am dat seama că le cunosc și atât. La sculptură a fost invers. Nu-mi dădea senzația că mă satur. Mereu era ceva nou, ceva care te impunea să faci cum gândești și să gândești ceea ce faci”, își amintește sculptorul Pavel Obreja.
În prezent, Pavel Obreja lucrează la o tablă de șah inspirată din bătăliile duse de către domnitorul Ștefan cel Mare împotriva Imperiului Otoman. „Lucrez la o tablă de șah. Cele două părți sunt oastea lui Ștefan cel Mare și turcii din Imperiul Otoman”, ne-a explicat Pavel Obreja.
A muncit 6 luni la cele două statui de pe strada pietonală, iar în calitate de model i-au fost doi colegi de la AMTAP. Pavel Obreja îmi spune că orice lucrare începe cu schița de proiect, după ce se discută toate detaliile despre compoziția care urmează a fi modelată: „Se face schița. Urmează modelarea figurinelor din plastilină. Evident că statuile au o carcasă de propilen pe care se plică plastilina. Apoi se toarnă în bronz”.
Nici prin cap nu i-a trecut, atunci când a realizat schița, că lucrarea sa va fi catalogată sexistă de către cineva. Întrebat ce crede despre reacțiile feministelor din Moldova, Pavel mi-a răspuns zâmbind. „Eu nu m-am gândit că vor fi așa reacții. Sincer vă spun că, până acum, nu prea auzisem de termenii sexism și feminism. Lumea e liberă. Unele mesaje mă supărau, dar nu au fost multe negative. Mi se zbătea inima un pic, dar se potolea când citeam mesajele frumoase”, recunoaște Pavel Obreja.
L-am întrebat și pe Petru Glavan dacă este pregătit pentru reacțiile care ar putea urma. „Ce contează? Important să-ți faci lucrul bine. Pavel a făcut o lucrare foarte reușită. Pavel este mai pregătit decât mine. Pentru mine este prima lucrare de așa mărime. Mi-a fost greu”, a răspuns Petru.
Sculptura necesită multă răbdare, muncă și atenție, dar nu este nimic greu pentru cel care știe meserie. În atelierul lui Pavel Obreja am văzut mai multe portrete bine lucrate, cu acuratețe, care transmit emoții, stări și caractere. „Emoțiile se transmit simplu. Atunci când omul are o emoție se schimbă forma feței, mușchii, se ridică o sprânceană etc. Eu vreau să mă specializez pe portret, deoarece în timpul liber, la academie, invitam colegi și-i fotografiam, iar după asta le modelam chipul, buzele etc.”, explică Pavel cum reușește să transmită reacțiile.
Tânărul sculptor mi-a spus că nu-și dorește să plece din Moldova. „Vreau să lucrez acasă. Nu simt necesitatea de a lucra în altă parte”, precizează Pavel cu încredere.
Cât costă un portret sculptat
Sculptorul Obreja mai realizează și lucrări la comandă. Costul unei statui variază în funcție de compoziție, mărime și materialele folosite. Un portret în mărimi naturale costă 5.000 de euro.
Sculptorul Pavel Obreja, la masa de lucru din atelierul său de la Teatrul „Anton Cehov”. FOTO: Sandu Tarlev
Băieții mi-au povestit că ideea le aparține, doar că după ce au fost selectați de către profesorii de la AMTAP, tinerii împreună cu mentorii au pus la punct mai multe detalii din compoziții.
Compozițiile din bronz, atât cea de pe strada pietonală Eugen Doga, cât și cea care urmează să fie adusă în Parcul „Valea Morilor”, fac parte din proiectul „Sculpturi care te privesc în ochi”, susținut financiar de către Efes Vitanta Moldova Brewery. Ambele compoziții au costat 500.000 de lei.
Sursa: moldnova.eu