Duminica Mare: obiceiuri și tradiții

Duminica Mare: obiceiuri și tradiții

-
//
02.06.2017

Creștinii ortodocși celebrează în acest weekend Duminica Mare. În popor i se mai zice Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. Sărbătoarea încheie Ciclul Pascal și este bogată în tradiții și obiceiuri strămoșești.

Duminica Mare: obiceiuri și tradiții

Potrivit credinţelor populare precreştine, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice care, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua.

În această zi, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.

La porţi şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a te păzi de rele.

În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.

Din Duminica Mare, sau a Rusaliilor, poate începe culesul plantelor de leac; până la această dată, se consideră că plantele sunt contaminate de către Rusalii.​

Ce este interzis să faci în Duminica Mare pentru a nu supăra Rusaliile?

  • Să nu mergi “la scaldăt” pentru că este pericol mare de înec!
  • Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.
  • Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casa.
  • Să nu existe certuri și conflicte, pentru că te legi de lele.

Pogorârea Sfântului Duh nu are o dată fixă, face parte din sărbătorile cu dată schimbătoare. Este prăznuită întotdeauna la zece zile după Înălțare sau la 50 de zile după Paște. 

Duminica Mare este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Sursa: Mamaplus.MD