După lungi așteptări, cel mai mare brad de până acum este în drum spre Capitală. Cu toate că condițiile meteorologice nu sunt cele mai prielnice, se prevede ca bradul să ajungă astăzi în centrul Capitalei.
PUBLIKA.MD aminteşte că Pomul de Crăciun are o înălțime de 30 de metri, cu 10 metri mai mult decât cel mai înalt brad care a fost vreodată instalat în PMAN.
Acesta a fost identificat în regiunea Bucovel din Carpații ucraineni și urmează să fie transportat la Chișinău până la sfârșitul acestei săptămâni. Informația a fost confirmată de surse apropiate Primăriei Capitalei. De remarcat faptul că bradul de la Vatican, de anul trecut, a fost adus din aceeași zonă de unde va fi adus bradul pentru Chișinău.
Surse din Primăria Capitalei au mai comunicat faptul că deși, acest pom de Crăciun e mult mai mare decât precedenții brazi procurați de municipalitate, costul acestuia va fi aproximativ ca și în anii trecuți, scrie telegraph.md.
Bradul a fost achiziţionat din zona Iaremcea, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina. Preţul pomului este 15 mii lei.
Sursa: publika.md