mamaplus

Două fetițe, de 2 și 8 ani din raionul Cahul, transportate la spital în urma unui accident grav

-
//
15.03.2020

Fetițele au fost grav rănite într-un accident de circulație, produs în această noapte în localitatea Huluboaia, raionul Cahul. Una dintre minore a avut nevoie de intervenția unui echipaj SMURD, fiind transportată la spitalul raional Cahul.

Potrivit IGSU, în această noapte angajații Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare au intervenit în urma urma unui accident grav de circulație care s-a produs localitatea Huluboaia, raionul Cahul.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistaat la ora 00:13. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un autoturism de model „VAZ 2103” a derapat de pe traseu. Vehiculul era condus de un tânăr de 24 de ani, care a pierdut controlul volanului.

Ajunși la fața locului, paramedicii au acordat primul ajutor medical minorei de 8 ani, pe care au transportat-o în mod de urgență la Spitalul raional Cahul pentru îngrijiri medicale. În drum spre spital aceasta a fost în permanență monitorizată de paramedicii SMURD.

Al doilea copil a fost preluat de medicii Serviciului de Asistență Medicală de Urgență și transportat la aceeași instituție medicală.

Circumstanțele și cauza producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de organele de drept.