Două eleve din Botoșani s-au bătut cu pumnii și picioarele în plină stradă, chiar în prima zi de școală, în timp ce oamenii treceau pe lângă ele și le filmau, fără a interveni să le despartă.
Două eleve de liceu s-au bătut luni dimineața cu pumnii și picioarele chiar în prima zi de școală, lângă Casa de Cultură din Botoșani, în timp ce oamenii și mașinile treceau și le filmau, fără a încerca să le oprească, scrie Știri Botoșani, transmite protv.ro.
Potrivit Monitorul de Botoșani, cele două fete sunt în clasa a XI-a și s-au luat la bătaie brusc, din prima clipă în care au dat cu ochii una de cealaltă, din cauza unui băiat.
În cele din urmă, elevele au fost despărțite de patronul unei terase din apropiere, iar poliția a demarat o anchetă din oficiu pentru a le trage la răspundere.
Ce spun polițiștii
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Urmează să stabilim identitatea persoanelor implicate. Ulterior, în funcție de rezultatele verificărilor, vor fi dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.