mamaplus

Doi părinți au dat școala în judecată, pentru nota „1” la Muzică: Unul e judecător, altul procuror

-
//
05.04.2024

Apogeul justiției în România. Doi părinţi, de meserie procuroare și judecător, au dat în judecată o școală din Iaşi, după ce fiul lor a primit nota 1 la Muzică. Cei doi, fini cunoscători ai legii ţinând cont de meserie, vor să demonstreze că nota a fost dată pe nedrept. Şi asta pentru că nota 1 s-ar acorda numai pentru fraudă, scrie observatornews.ro

mamaplus

Totul a început după ce în luna octombrie a anului trecut, copilul celor doi magistraţi din Iaşi, elev în clasa 6-a la Colegiul Naţional din Iaşi a luat nota 1 la o evaluare, la disciplina Educaţie Muzicală. Părinţi nemulţumiţi de această notă au cerut să se facă o reevaluare a copilului lor care a avut loc pe 22 octombrie a anului trecut, însă s-a menţinut nota de 1 pe care o primise şi în primă instanţă. 

S-au adresat mai apoi Inspectoratului Judeţean pentru a face o verificare cu privire la modul în care s-a făcut testarea şi evaluarea, dar şi reevaluarea copilului lor.

Cum răspunsul de la Inspectorat nu i-a mulţumit pe părtinţi, mama fiind procuror iar tatăl judecător au decis să facă o cerere de chemare în instanţă cu Colegiul Naţional din Iaşi la Tribunalul Bacău.

Judecătorii de acolo au decis însă să trimită dosarul la Tribunalul Iaşi, dar aici ceilălţi judecători sunt colegi practic cu tatăl copilului, motiv pentru care au refuzat să se ocupe de caz.

Acum părinţii i-au făcut o cerere de strămutare a dosarului într-o altă instanţă din ţară şi va rămâne de văzut ce vor decide acolo judecătorii.

sursa: tv8.md