Doi adolescenți de 17 ani din Fălești au reținuți de ofițerii Direcției „Nord” a INI și procurorii PCCOCS, Oficiul „Nord” după ce de la aceștia au fost ridicate circa 1,5 kg de droguri de tip PVP („sare”).
De asemenea, oamenii legii au ridicat de la bănuiți și 0,5 kg de marijuana, aparat pentru consumarea drogurilor, dar și pliculețe pentru vânzarea lor. Drogurile au fost ridicate în cadrul perchezițiilor la apartamentele pe care cei doi le închiriau în Bălți, pentru facilitarea traficului de droguri. Bănuiții erau instruiți de alți membri ai grupului infracțional să-și schimbe apartamentele o dată la trei-patru zile, pentru ca să-și camufleze activitatea infracțională.
Oficial, cei doi își făceau studiile – unul în clasa a 10a de liceu, iar altul – în instituție de învățământ secundar profesional. Mai mult decât atât, pentru asigurarea reușitei în traficul de droguri, aceștia comunicau cu clienții pe internet, prin intermediul aplicației securizate „Telegram.”
Primul bănuit a fost reținut în flagrant, cu lopata și drogurile pe care tocmai le dezgropase din locația indicată de alți membri ai grupului criminal organizat, pentru ca să le repartizeze ulterior în cantități mai mici clienților. Anterior, acesta le vânduse cantități de droguri și unor agenți de poliție sub acoperire – fapte incluse în dosarul penal în calitate de probă.
Cel de-al doilea bănuit a fost reținut urmare a perchezițiilor efectuate, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, ambii au fost plasați în arest preventiv, în izolatorul de detenție preventivă din Bălți. Investigațiile continuă și în privința altor membri ai grupului infracțional, timp în care cei doi învinuiți beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.