Dictatorul german Adolf Hitler suferea de sindromul Kallmann, o tulburare genetică ce îngreunează pubertatea normală și dezvoltarea organelor sexuale, conform unor analize ADN dezvăluite într-un documentar realizat de postul britanic de televiziune Channel 4.
Potrivit documentarului, care va fi difuzat sâmbătă, dar din care unele detalii au fost deja prezentate, cercetarea a fost realizată de geneticiana Turi King, o expertă renumită care a identificat în anul 2012 rămășițele regelui Richard al III-lea, monarh englez între anii 1483 și 1485, relatează joi agenția EFE, citată de Agerpres.
ADN-ul lui Hitler a fost studiat pe baza unei bucăți de material textil pătată cu sânge a canapelei unde el era așezat când s-a sinucis, conform documentarului intitulat 'ADN-ul lui Hitler. Proiectul unui dictator'.
În luna mai 1945, când soldații aliați au scotocit refugiul lui Hitler din Berlin, unul dintre ei a decis să ia acasă o bucată de material de pe canapeaua pe care el își pusese capăt zilelor. Acea bucată de material a fost acum analizată riguros pentru a secvenția ADN-ul dictatorului nazist.
Descoperirea sindromului Kallmann confirmă informații din înregistrările medicale de la închisoarea Landsberg, unde Hitler a fost deținut în 1923, descoperite de cercetători germani în anul 2010. Conform acelor informații, un medic a certificat faptul că dictatorul nazist suferea de criptorhidie dreaptă, respectiv coborârea incompletă a unui testicul.
Potrivit experților medicali, până la 10% dintre persoanele cu sindrom Kallmann au și micropenis, iar simptomul cel mai frecvent al afecțiunii este nivelul scăzut sau fluctuant de testosteron.
Documentarul prezintă detalii despre dezvoltarea sexuală a lui Hitler, o analiză despre strămoșii săi și starea sa psihologică. 'Dacă (Hitler) și-ar fi văzut propriul profil genetic, aproape sigur s-ar fi condamnat singur la camera de gazare', susține Turi King în documentar. Dincolo de această opinie, geneticiana subliniază că Hitler nu avea strămoși evrei, contrar a ceea ce se speculase odată. Totuși, mai remarcă ea, 'genetica nu justifică nicidecum ceea ce (Hitler) a făcut'.