mamaplus

Din toamnă, elevii gimnaziului din comuna Micleușeni nu vor mai fi nevoiți să meargă afară la toaletă

-
//
27.07.2022

Din această toamnă, elevii de la Gimnaziul „Ion Creangă” din comuna Micleușeni, raionul Strășeni, nu vor mai merge afară pentru nevoile firești. Totul datorită proiectului „Igiena contează, școala progresează”, în cadrul căruia s-au realizat blocuri sanitare în interiorul a 12 școli din raioanele Soroca, Florești, Anenii Noi, Ialoveni și Strășeni.

„Am început acest proiect acum doi ani. Ne-a venit această idee după ce am văzut la prietenii noștri din India făcând un astfel de proiect în 40 de școli și m-am gândit că uite că și în Moldova avem această problemă, practic sunt 300 de școli, care au această problemă din păcate. Grupurile sanitare sunt afară. Am preluat această idee rapid și în timp de două luni am pregătit proiectul în valoare de 92 de mii de dolari”, povestește Luminița Gavriluța, președinte și fondator Rotary E-Club Moldova International.

Directoarea Gimnaziului „Ion Creangă” din Micleușeni spune că acest proiect este un vis de zeci de ani.

„Am ajuns la un moment când s-a împlinit visul atât al copiilor, cât și al părinților, administrației publice din teritoriu. S-a construit acest bloc sanitar, a fost o necesitate pentru copii, atât din punct de vedere igienic, sanitar, cât și a sănătății copiilor”, afirmă Silvia Lozovanu.

Potrivit datelor statistice, în anul 2021, din totalul de 1240 de instituții de învățământ primar, gimnazial, liceal, public și privat, în 361 de școli grupurile sanitare mai erau amplasate în exterior, iar 53 de școli nu au acces la apă potabilă. Cele mai multe școli, care nu au blocuri sanitare în interior, sunt la sate.