mamaplus

Din luna aprilie, în Moldova nu a fost raportat niciun caz de rujeolă

-
//
02.09.2020

Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Cu toate acestea, în primele luni ale anului curent, în Republica Moldova, au fost înregistrate 17 cazuri confirmate de rujeolă, dintre care 3 de import, în 2019 - 90, iar în anul 2018 – 340 de cazuri.

În cele din urmă, experții ANSP reamintesc părinților că vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii de această boală.

”Menționăm că, în prezent, serviciile de imunizare din cadrul instituțiilor medicale primare sunt prestate fără întreruperi. Vaccinurile din cadrul Calendarului național de imunizări sunt disponibile gratuit și pot fi administrate la medicul de familie.

Pe fonul pandemiei COVID-19, pentru o perioadă, a fost suspendat procesul de vaccinare programată. Odată cu reluarea acestui proces și, în contextul începerii anului școlar, părinții sunt îndemnați să revadă, împreună cu medicul de familie, calendarul de vaccinare a copilului.

În cazul neefectuării vaccinurilor, să vaccineze copilul și să se informeze despre importanța imunizărilor și viitoarele vaccinuri din calendar'', recomandă ANSP.