mamaplus

Detalii despre incendiul devastator la o saună din Durlești: Construcția a ars complet

-
//
29.10.2025

Un incendiu a izbucnit ieri seară la o saună din Durlești. Cinci echipaje de pompieri au fost mobilizate la fața locului pentru a lichida flăcările, scrie realitatea.md.

mamaplus

Contactată de realitatea.md, purtătoarea de cuvânt a IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că nu au fost înregistrate victime.

„În municipiul Chișinău, orașul Durlești, pe str. la 1 Codrilor 52, a izbucnit un incendiu la o saună. Persoanele aflate în interior au reușit să iasă la timp, fără a fi înregistrate victime. Flăcările au mistuit în totalitate o construcție auxiliară din lemn, cu suprafața de aproximativ 15×7 metri. Administratorul, cetățean identificat (F), se află în atenția autorităților pentru clarificări”, a menționat Liliana Pușcașu.

Sauna  îi aparține antreprenorului Dmitri Voloșin.

„A ars „Taiga” – cel mai nou și cel mai exigent complex de băi al nostru, din punct de vedere al calității. În timpul unei noi probe de test, ceva nu a mers bine și a izbucnit un incendiu. Deocamdată nu știm cauza – o vom afla astăzi. Este o experiență costisitoare, dar acum echipa mea și cu mine vom ști cu siguranță cum să construim nu doar frumos, ci și în siguranță. (…) E dureros să vezi cum arde un an din viața ta – s-a pus atâta dragoste, efort și atenție în fiecare detaliu”, a scris antreprenorul Dmitrii Voloșin pe o rețea de socializare.