Un bărbat vădit nedumerit și chiar revoltat și-a relatat pe rețelele sociale experiența recentă cu un ofițer de patrulare. Soția lui este însărcinată și pentru că s-a simțit foarte rău la un moment dat, el a decis să o ducă de urgență la spital. Fiind copleșit de situație, bărbatul ar fi încălcat puțin regulamentul circulației rutiere și a mărit viteza de deplasare. La scurt timp a fost oprit de un echipaj al poliției de patrulare, scrie Auto-Expert. Cazul a avut loc pe 16 iulie, pe traseul Condrița-Chișinău.
Deși sunt foarte multe povești similare în care ofițerii de patrulare asigură escorta până la spital pentru femeile gravide, în cazul de față nu s-a întâmplat la fel. Ofițerii INSP au stopat vehiculul care se deplasa cu o viteză excesivă, iar auzind motivul pentru care a fost încălcată limita au zis scurt: ”Procesul îl facem în 3 minute, după asta vă continuați deplasarea...”.
Chiar dacă postarea bărbatului a stârnit o serie de nemulțumiri din partea internauților, condusul autovehicolelor cu viteză excesivă este absolut interzis pentru că pune în pericol și mai mult viețile celor vizați. Totodată, este recomandată apelarea la numărul de urgență 112.