mamaplus

DECIS: Examenele de BAC din acest an NU vor mai fi anulate

-
//
29.04.2021

Examenele de Bacalaureat din acest an nu mai pot fi anulate. Un proiect de lege cu privire la anularea examenelor de capacitate, deși a fost înregistrat, nu a fost votat în nicio lectură, și nici nu mai poate fi aprobat de către aleșii poporului, întrucât Parlamentul din actuala legislatură a fost dizolvat la 28 aprilie curent. Secretara de stat a Ministerul Sănătății Natalia Grîu a declarat pentru Ziarul de Gardă că ministerul de resort este pregătit pentru organizarea examenelor de capacitate.

În acest context, sesiunea de bacalaureat este programată pentru perioada 4 – 22 iunie 2021, iar Ministerul Educației a elaborat deja un set de măsuri organizatorice în acest sens.

„Vreau să vă spun că la această etapă, noi nici nu am gândit foarte mult la soluția Parlamentului în legătură cu anularea examenelor. Noi, pe durata acestui an de studii, am pregătit organizarea bacalaureatului conform orarului de activitate pe care îl avem. La această etapă Ministerul Educației are o viziune clară cum să fie organizate examenele la finalizarea treptei de liceu și de gimnaziu. Este pregătit pentru organizarea acestora, a comunicat Natalia Grîu, secretara de stat a ministerului Educației.

Secretara de stat a mai precizat că sesiunea de bacalaureat va începe la 4 iunie și se va încheia la 22 iunie 2021, iar ministra Educației urmează să vină în scurt timp cu mai multe precizări pe marginea acestui subiect.