mamaplus

De ce activitatea grădinițelor din țară încă nu a fost reluată

0
//
03.08.2020

Marea problemă a unor familii este că nu-și pot duce copiii la grădiniță. Mulți au sperat că din luna august vor putea miza pe instituțiile de educație timpurie. De ce nu s-a ținut cont de doleanțele părinților și când ar putea fi reluată activitatea grădinițelor?

Șeful Secției Supraveghere epidemiologică a gripei și infecțiilor respiratorii din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ștefan Gheorghiță, a menționat că, în condițiile epidemiologice actuale, redeschiderea instituțiilor de educație timpurie prezintă un mare risc pentru sănătatea micuților.

Chiar dacă ar fi respectate toate restricțiile necesare pentru reluarea activității grădinițelor, oricum aceasta ar fi o decizie prematură.

„Atunci când din numărul total de probe investigate avem aproximativ 20 procente de cazuri pozitive, atunci când săptămânal înregistrăm 1600-2000 de cazuri, atunci când peste o mie de copii sunt infectați, când sunt înregistrate cazuri în rândul lucrătorilor din instituțiile de educație – nu putem să ne asumăm riscul de a redeschide în prezent grădinițele”, a spus Ștefan Gheorghiță.

Cu toate acestea, în fiecare localitate, administrația publică locală și administrația grădiniței se pregătesc pentru redeschiderea grădinițelor, însă acestea își vor relua activitatea în funcție de evoluția situației epidemiologice și adaptarea riscurilor.

Mai mult, reluarea activității grădinițelor se va face gradual, astfel încât să nu fie afectată starea de sănătate a copiilor.

„Nu va mai fi așa cum a fost anterior, câte 25-30 persoane în grupă, ci doar câte 10 copii. La prima etapă după redeschiderea grădinițelor, vor fi admiși în instituții copii de 4-6 ani. Pe măsură ce situația se va îmbunătăți, vor putea frecventa grădinița și cei de 2-4 ani. De la început vor frecventa copiii din familiile social-vulnerabile sau unde ambii părinți lucrează. Distanța între mese și pătucuri va fi de 2 metri jumătate, iar în fiecare grupă vor fi câte 3 educatori/supraveghetori. Copilul va putea sta la grădiniță șapte ore”, a menționat el.

De menționat că în data de 2 august primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat într-o postare pe Facebook că grădinițele din Capitală sunt gata să primească din nou copiii.

El însă nu a precizat cum vor fi admiși copiii la grădiniță și dacă vor fi admiși toți de la 1 septembrie. Ion Ceban a mai spus că managerii instituțiilor vor fi obligați să respecte instrucțiunile aprobate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Aceștia vor asigura cu cantități de săpun și dezinfectat spațiile educaționale.

În aceeași postare, primarul a menționat că școlile și grădinițele din Capitală sunt  în proces de reparații capitale și curente, majoritatea din ele va încheia reparațiile până pe 15-20 august.