Astăzi, 14 noiembrie, este Ziua Mondială a Diabetului Zaharat. Potrivit ANSP, în Republica Moldova aproximativ 142 de mii de persoane se află la evidență cu diabet, dintre care 724 sunt copii.
Anual, sunt depistate circa 10 mii de cazuri noi, iar tendința este în creștere. Diabetul reprezintă o cauză majoră de infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficiență renală și amputări ale membrelor inferioare, reducând speranța de viață cu până la zece ani.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel global peste 830 de milioane de oameni trăiesc cu diabet, iar aproape jumătate dintre ei nu sunt diagnosticați. În anul 2024, boala a provocat 3,4 milioane de decese — echivalentul unei vieți pierdute la fiecare 9 secunde. Regiunea europeană a OMS este printre cele mai afectate, cu peste 74 de milioane de adulți și 300 de mii de copii care trăiesc cu această afecțiune.
Diabetul are un impact puternic nu doar asupra sănătății, ci și asupra vieții profesionale și sociale. Datele Federației Internaționale de Diabet arată că aproape 70% dintre persoanele afectate sunt în vârstă activă, iar trei din patru se confruntă cu anxietate, depresie sau alte tulburări mintale, ceea ce evidențiază necesitatea unei abordări axate pe bunăstare, nu doar pe tratament medical.
Studiile recente arată o legătură directă între diabet, obezitate și alimentația nesănătoasă. Potrivit Studiului STEPS (2021), șase din zece adulți din țară sunt supraponderali, iar 22,7% suferă de obezitate. În anii 2022–2023, unul din cinci copii de clasa I are exces ponderal, iar aproape 9% sunt obezi.
În acest context, OMS îndeamnă statele să atingă până în 2030 următoarele obiective: 80% dintre persoanele cu diabet să fie diagnosticate și să aibă un control eficient al glicemiei și tensiunii arteriale, 60% dintre adulții cu diabet să primească statine, iar toți pacienții cu diabet de tip 1 să aibă acces la tratament de calitate.
Totodată, populația este îndemnată să acorde o atenție sporită stilului de viață. Alimentația echilibrată, controlul greutății corporale, activitatea fizică regulată, renunțarea la tutun și alcool, gestionarea stresului și monitorizarea periodică a tensiunii și glicemiei sunt cele mai simple și eficiente măsuri de prevenire.