mamaplus

Cum vor lucra cimitirele din Chișinău în perioada 5-9 iunie. Ce va fi permis şi ce este strict interzis

-
//
04.06.2020

Accesul transportului privat pe teritoriile cimitirelor din capitală va fi interzis, în perioada 5-9 iunie, în legătură cu executarea lucrărilor de salubrizare şi amenajare a acestora în contextul în care pe 7 şi 8 iunie va fi sărbătorit Paştele Blajinilor. 

Potrivit reprezentanților primăriei, accesul pe teritoriul cimitirelor municipale va fi permis între orele 08:00-17:00, cu respectarea măsurilor de protecție (igiena mâinilor, purtarea măștii de protecție, respectarea distanței sociale).

Totodată, pe teritoriul cimitirului Central, în perioada 7 - 8 iunie, accesul vizitatorilor va fi organizat doar prin intrarea principală din strada Armenească-strada A. Mateevici. Intrarea la cimitirul Sfântul Lazăr va fi autorizată prin punctele de acces situate pe strada Doina.

Consumul de produse alimentare și a băuturilor alcoolice pe teritoriul cimitirelor va fi interzis. De asemenea, nu este permisă desfășurarea comerțului ambulant stradal pe teritoriul adiacent cimitirelor, iar unitățile de comerț existente vor activa cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecției COVID-19.

Pe 7 iunie nu vor fi organizate înhumări, iar pe 8 iunie acesta vor fi posibile doar la orele 09:00.