Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că, în perioada 17 august - 19 august, în Republica Moldova se așteaptă vreme instabilă.
Mai exact, sâmbătă ne așteaptă o zi deosebit de caldă, însă duminică și luni vremea va suferi o schimbare bruscă, iar aerul rece din vest va pătrunde rapid și temperaturile vor scădea accentuat pe aproape tot teritoriul țării, transmite Știri.md.
Totodată, meteorologii prognozează ploi puternice pentru jumătate de nord a țării, iar vântul va sufla din sectorul de vest moderat și pe alocuri cu intensificări.
Noaptea, temperatura minimă pe parcursul perioadei va scădea de la +13..+18°C în acest sfârșit de săptămână, până la +8..+13°C luni.
Ziua, temperatura maxima va fi într-o scădere continuă de la +25..+30°C sâmbătă până la +13..+18°C luni.