mamaplus

Cum se lucrează în stomatologii și frizerii după redeschidere

-
//
19.05.2020

În data de 16 mai s-au redeschis cabinetele stomatologice şi frizeriile după aproape două luni de aşteptare. Serviciile sunt oferite clienţilor doar cu programare şi cu respectarea strictă a normelor de protecţie.

Se verifică temperatura corpului, iar toţi poartă mască pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Fiecare pacient care vine la stomatolog este obligat la intrare să îşi încalţe bahilele, să îşi dezinfecteze mâinile, iar un angajat al instituţiei măsoară temperatura corpului.

Angajaţii cabinetelor stomatologice trebuie să aibă toate materialele de protecţie necesare. Pe timp de carantină s-a recomandat cu două măşti, combinizon şi halat de unică folosinţă. Dacă înainte de pandemie, reuşeau să trateze cam 10 pacienţi, acum medicii spun că fac tratamente la cel mult 5 persoane într-o zi. Intervalul dintre programări este de 30 de minute. În acest timp, totul se dezinfectează cu atenţie.

Reguli stricte sunt şi în frizerii. Halatul, masca şi mănuşile fac şi ele parte din instrumentarul obligatoriu. Cei mai fericiţi sunt clienţii, iar bărbaţii sunt printre cei care fac cele mai multe programări.

Menționăm că starea de urgenţă s-a încheiat pe 15 mai, însă Republica Moldova a intrat în stare de urgenţă în sănătate. 

Potrivit Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate, până pe 30 iunie este interzisă activitatea în unităţile de agrement, recreere, în sălile de sport, bazinelor de înot, teatre, cinematografe, sălilor de concerte şi muzee.