Oana Uilean are 16 ani şi a crescut printre oi. Deşi în timpul săptămânii locuieşte în Bistriţa, unde face liceul, weekend de weekend adolescenta se întoarce în Posmuş, unde are pe mână o turmă de 1.200 de oi, relatează jurnaliștii de la Adevarul.ro, citați de deschide.md.
La o primă vedere, Oana pare o adolescentă obişnuită. Învaţă la Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa, profil Turism şi Alimentaţie Publică şi se străduieşte să ia note cât mai mari. La final de săptămână, Oana îşi lasă cărţile şi caietele în Bistriţa şi se întoarce acasă, în localitatea Posmuş, la „job-ul" său: oieritul. Adolescenta provine dintr-o familie în care oieritul este o adevărată tradiţie, fiind ocupaţia principală de mai bine de patru generaţii.
Dacă multe adolescente abia aşteaptă weekendul să se relaxeze şi să iasă cu prietenii, pentru Oana sfârşitul de săptămână înseamnă muncă, multă muncă. Asta pentru că familia adolescentei are nu mai puţin de 1.200 de oi de care au grijă tatăl, mama şi fratele său.
„Pasiunea pentru oi e o moştenire de la părinţi, mai ales de la tata. Vreau să duc mai departe tradiţia oieritului. Pot să spun că aici, la stână, îmi găsesc liniştea. Mă simt altfel aici, comparativ cu Bistriţa. Animalele sunt ca prietenii mei", mărturiseşte Oana.
Aceasta a dezvoltat o relaţie specială cu animalele din ferma familiei. Adolescenta este singura care poate mângâia berbecii. Animalele stau cuminţi inclusiv la selfie-uri, pe care mai apoi, tânăra le postează pe pagina sa de socializare.
Oana este singura din familie de care se apropie berbecii şi se lasă mângâiaţi.
„Tata are destul de mare încredere în mine, pentru că ştie că ştiu rostul stânii, a oilor, mă pot descurca”, mai spune adolescenta.
A citit romanul „Ion”, la stână
Adolescenta reuşeşte să îmbine cu succes şcoala cu creşterea animalelor, încercând să se ocupe de teme mai ales în timpul săptămânii, pentru ca în weekend să poată să-şi dedice timpul animalelor.
Aceasta recunoaşte însă că a fost nevoită să ducă cărţile şi caietele cu ea la stână pentru a nu rămâne în urmă. A fost şi cazul romanului „Ion”, pe care l-a lecturat într-o vară, la stână.
„Am note destul de bune, nu sunt de 9 şi 10, dar mă descurc. Nu pot să zic că mă axez doar pe agricultură şi nu mai pun accent pe învăţătură. Reuşesc să le combin pe amândouă”, mai spune tânăra.
Aceasta îşi ţine la curent prietenii virtuali, colegii şi chiar profesorii cu activităţile ei de la stână, cu ajutorul fotografiilor, realizate în mijlocul animalelor. Pentru a putea să rămână conectată la reţeaua virtuală de prieteni, Oana a fost nevoită să improvizeze şi să transforme generatorul de la stână în încărcător pentru telefon.
„Le-am mai dus colegilor şi profesorilor brânză şi urdă şi au rămas surprinşi. Mi-au spus că e mult mai bună decât cea din supermarket”, explică Oana.
Tânăra nu îşi permite, însă să petreacă prea mult timp, pe Facebook, pentru că şi-ar pierde oile dacă ar sta toată ziua cu ochii în telefon.
S-a întâlnit cu ursul
Întâlnirile cu animalele sălbatice sunt ceva normal pentru ciobani. Excepţie nu face nici Oana, care chiar de curând a dat peste o ursoaică. Aceasta a fluierat câinii de la stână, care au alungat animalul.
„Acum câteva zile am văzut ursul trecând prin faţa oilor, dar a tot trecut. Pe moment mi-a fost puţin frică, dar am fluierat câinii şi au alungat ursul”, povesteşte adolescenta.
Oana vrea ca după ce termină liceul să îşi dechisă un magazin cu produse tradiţionale de oaie, pentru a-i sprijinii pe ciobanii din zonă şi a duce astfel mai departe tradiţia.
Tatăl adolescentei se consideră norocos, pentru că spune că în această meserie, care implică izolare şi efort fizic destul de mare, nu rezista decât cei cărora le place.
„Sigur Oana duce tradiţia mai departe. Câteodată îi spun să rămână în oraş să-şi poată face temele, da` nu vrea şi vine acasă. Nu oricine ştie, cine n-a avut animale habar nu are ce e de făcut aici. Nici nu stau dacă nu le place, numa` de-i legi”, explică amuzat Lucian Uilean.
Fiecare dintre ciobanii de la stână are câte o botă, cu care se apără de animalele sălbatice sau de care se sprijină când parcurge teren accidentat. Şi Oana are o astfel de botă, sculptată manual.
Tradiţia este foarte importantă pentru familia Uilean, membrii acesteia purtând cu mândrie clopul de cioban. Se asemenea, familia Uilea se numără printre puţinele din judeţ care încă mai practică transhumanţa. În călătoriile prin munţi, ciobanii sunt însoţiţi de măgari.
Sursa: Adevarul.ro
Sursa foto: Adevarul.ro
