Anul 2021 va fi un an al schimbărilor în bine – cel puțin asta ne dorim și asta ar fi prima dorință pe care și-au pus-o miliarde de oameni în noaptea dintre ani. Cu siguranță că în noul an ne așteaptă multe evenimente frumoase, iar unii dintre noi își vor mări familia. Așa este și în cazul unor femei cunoscute publicului de la noi care sunt însărcinate și urmează să devină mame în primele luni ale anului 2021. Cine sunt ele, află în cele ce urmează.
Anișoara Loghin
Soțul Anișoarei Loghin a publicat o poză care a adunat între timp zeci de aprecieri și comentarii din partea internauților. Radu și Anișoara urmează să devină părinți în noul an și așteaptă un băiețel. Zilele trecute, Anișoara Loghin și-a luat rămas bun de la telespectatori și a anunțat că renunță la televiziune pentru o perioadă de timp, dedicându-se în totalitate rolului de mamă.
Katy Black
Și Katy Black a sărbătorit Revelionul în sânul familiei, alături de băieții săi – soțul său iubit, fiul său Eugen și bebelușul din burtică. Ea spune că a mai rămas puțin până își va ține al doilea copil în brațe și abia așteaptă să se întâmple minunea. Cu siguranță, anul 2021 va fi un an frumos.
Valeria Țurcan
Mereu pozitivă și plină de energie, food bloggerița Valeria Țurcan a sărbătorit Revelionul alături de soț și prietenii lor cei mai apropiați.
”2021 o să ne schimbe complet viața, se începe o nouă eră în familia noastră, una cu multe scutece, nopți nedormite dar cu cele mai fantastice și frumoase momente. Suntem nerăbdători să îl întâlnim pe omulețul nostru micuț, abia așteptăm să-l ținem în brațe, toată familia e copleșită de emoții. Vă dorim un An Nou cât mai minunat alături de cei dragi.”, este mesajul transmis de Valeria cu ocazia venirii noului an.
Diana Botnaru
Prezentatoarea TV ne-a anunțat de Crăciun că urmează să devină mamă în curând, iar de Revelion ne-a delectat privirile cu încă o poză drăguță alături de soț. Cu siguranță, 2021 va fi un an mai bun și ne va aduce noutăți pe măsură.