Ele erau cele mai frumoase și mai faimoase femei ale anilor ’60 și au ajuns la vîrste impresionante de peste 77 de ani, sau chiar 80+, remarcîndu-se printr-o carieră încununată cu succes.
Erau slabe, frumoase, un model pentru femeile acelor vremuri, însă anii care au trecut și-au pus amprenta peste chipul lor. În timp ce unele au îmbătrînit frumos, ori au încercat să atenueze semenele înaintării în vîrstă cu operații estetice și tot felul de tratamente cosmetice, cîteva sînt aproape de nerecunoscut. Cine a îmbătrînit frumos?
Julie Andrews – 81 de ani
Actrița a ajuns la venerabila vîrstă de 81 de ani. Era atît de frumoasă și deosebit de talentată în tinerețe, făcîndu-se remarcată în rolul său din muzicalul „Mary Poppins”. Actrița nu și-a pierdut din farmecul de altădată nici după aproape 60 de ani de cînd apărea pentru prima oară pe o scenă. În fotografia de mai jos avea doar 23 de ani și era la începututl carierei sale în actorie.
Avea 23 de ani și era celebră pentru rolul din „Mary Poppins”.
Aceasta fotografie este din septemebrie 2015, pe atunci Julie avea aproape 80 de ani.
Sophia Loren – 82 de ani
Una dintre cele mai fermecătoare femei din toate timpurile. Sophia Loren, frumoasa și talentata italiancă, a ajuns la venerabila vîrstă de 82 de ani. Era apreciată pretutindeni, dar iată cum se prezintă acum octogenara! Unii spun că arată încă bine, alții sînt de părere că a îmbătrînit urît și că este de nerecunoscut. Voi ce credeți?
1958 – Avea 24 de ani și era printre cele mai frumoase italience.
Așa arată Sophia acum.
Linda Gray – 77 de ani
Actrița s-a făcut remarcată în serialul „Dallas”, în rolul lui Sue Ellen. Acum a ajuns la 77 de ani și încă arată bine pentru vîrsta ei, ba chiar mai activează în industria cinematografică.
Gina Lollobrigida – 90 de ani
O altă italiancă care a cucerit marile ecrane cu frumusețea sa. Este cunoscută pentru rolul din filmul de aventuri „Fanfan la tulipe”, dar mai ales pentru ochii mari și migdalați și părul buclat. Iată cu arată acum, la 90 de ani, una dintre cele mai longevive actrițe!
Ursula Andress – 81 de ani
Ea a fost prima Bond Girl din istoria cinematografică. Imaginea ei în costum de baie întipărită atît pe peliculă, cît mai ales în memoria întregii populaţii masculine este mai emblematică decît tot restul filmelor în care şi-au făcut apariţia femeia sex simbol a anilor ’60. Cum arată acum Ursula, la 81 de ani, ei bine, cu ridurile corespunzătoare vîrstei, dar cu aceeași expresie senzuală din tinerețe.
Raquel Welch – 77 de ani
Ea era „Cea mai dorită femeie a anilor ’60“, o actriţă emblematică care a spart gheaţa pe marele ecran cu senzualitatea şi îndrăzneala ei. Ajunsă la 77 de ani, Raquel încă arată extraordinar de bine, asta datorîndu-se în mare parte și operațiilor estetice care i-au schimbat aproape în totalitate trăsăturile feței.
Brigitte Bardot – 82 de ani
Și ea a fost un sex-simbol care continuă şi azi să fie sursă de inspiraţie pentru femeile din lumea întreagă. Femeia pe care Paris Match o numea „imorală din cap pînă-n picioare“ în 1958 are 82 de ani acum. Cîndva era considerată printre cele mai frumoase femei din lume, în prezent este doar o umbră a blondei atrăgătoare de altădată. A decis să îmbătrînească natural, fără a apela la operații estetice, ceea ce este de apreciat.
Așa arăta Brigitte acum 7 ani, cînd era în vizită în România.
Claudia Cardinale – 79 de ani
Ea a fost cea mai de temut rivală a divelor Sophia Loren şi Gina Lollobrigida. Și-a petrecut peste şase decenii pe platourile de filmare şi a devenit – chiar şi la cei aproape 79 de ani ai săi – imaginea aniversară a Festivalului de Film de la Cannes 2017. Era de o frumusețe fără cusur, dar uite cum arată acum! A îmbătrînit frumos?
Sursa: okmagazine.ro